Faceți cunoștință: noua noastră colegă și pasiunile ei

Doina Harea

Doina Harea

Începând cu luna martie, călărășeanca Doina Harea face parte din echipa ”Expresul”.
Deci, ea va scrie despre tot ce se întâmplă în Călărași.
Doina a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova în anul 2007.
În perioada studiilor, a lucrat reporteră la ziarul raional  ”Călărașii”. Fiind în ultimul an de facultate, în 2006, a fost numită deja redactor-șef al publicației.
Ulterior, timp de cinci ani, a fost șefa Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncăî din Călărași.
Într-un interviu pentru ziarul ”Expresul”, în 2016, ea răspundea, la întrebarea: ”Dacă ar fi s-o iei de la capăt, ce profesie ai alege?”, următoarele:  ”Cred ca tot jurnalist m-aş face. Dorul de jurnalism îmi dă tîrcoale des… Poate voi reveni la jurnalism, pentru că mi-a intrat în suflet”.
Aranjament floral realizat de Doina Harea

Dar, pe lângă pasiunea de a jongla cu cuvintele, Doina mai are o mare pasiune – pentru flori. Primele  coșulețe cu flori, amenajate de ea, au făcut deja fericite câteva femei de 8 martie.
”Pasiunea pentru flori o am din copilărie. Adunam buchețele de peste tot, îmi plăcea să mă joc cu culorile”, povestește. Doina și-a amintit și de o istorioară hazlie din copilăria ei: ”Odată, chiar am făcut o trăsnaie în goana asta a mea după flori. Părinții aveau sere, în care plantau roșii. Fiind mică, am văzut primele flori la roșii și mi-au plăcut atât de mult, încât am mers și am cules un buchet impunător de flori de roșii. L-am dăruit cu multă mândrie mamei. Vă puteți imagina ce față a făcut sărmana mamă, dar nici să mă certe nu a putut”.
Acum, își dorește să deschidă un salon de flori la Călărași, care să ofere cumpărătorilor lucruri unice, create de mâinile sale.
”Vreau ceva diferit de ceea ce este la moment în Călărași. Nu vreau să vând garoafe în peliculă. Vreau să le combin cu alte flori și să le împachetez cu gust, pentru ca oamenii să revină după noi buchete de flori”, a spus ea la final.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *