E bine de știut. Răspunsuri la întrebări frecvente despre alegeri și procesul de vot
Unii cetățeni nu-și cunosc bine drepturile și obligațiile pe care le au atunci când merg să voteze. Iată câteva din întrebările frecvente pe care și le pun alegători în preajma alegerilor.
Ce fac dacă am pierdut actul de identitate sau a fost deteriorat înainte ori în ziua alegerilor?
Ziua de 24 februarie 2019 a fost declarată zi lucrătoare pentru angajații subdiviziunilor responsabile de eliberarea actelor de identitate, inclusiv în cadrul centrelor multifuncționale. Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Servicii Publice, în ziua alegerilor vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și acte de identitate în intervalul orar 7.00 – 21.00. De asemenea, la solicitarea cetățenilor care vor comanda buletinul de identitate în zilele de 22 și 23 februarie, concomitent li se va elibera, în mod gratuit, buletinul de identitate provizoriu, pentru a participa la scrutinul electoral.
Până la ce oră cetățenii cu drept de vot pot solicita urna mobilă?
În cazul în care cetățeanul cu drept de vot, din motive de sănătate sau aflat în detenție provizorie, nu poate veni la secția de votare, biroul electoral al secției de votare desemnează, la cererea scrisă a acestuia, cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze, se spune în Codul electoral al Republicii Moldova. Potrivit legii, cererile pot fi depuse cu două săptămâni înainte de ziua votării până la ora 18.00 a zilei precedente votării (23 februarie 2019). Urna mobilă poate fi solicitată și în ziua votării, cererile fiind acceptate până la ora 15.00. În acest caz, cererea este prezentată împreună cu certificatul medical. Aceste persoane votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării. În dreptul numelui persoanei este menționat „Votat la locul aflării”. Aceste prevederi nu se aplică la votarea în străinătate.
Procesul de vot este filmat?
Alegătorii NU vor fi filmați în cabina de vot. Votul este secret, iar fiecărui alegător îi este asigurată intimitatea în timpul aplicării ștampilei pe buletinul de vot. În Regulamentul privind funcționarea Sistemului de înregistrare video în secțiile de votare, adoptat de CEC la 8 februarie 2019, se precizează că sistemul de înregistrare video reprezintă o măsură suplimentară de securizare și asigurare a transparenței procesului de votare, a operațiunilor electorale din ziua alegerilor, inclusiv împotriva eventualelor fraude electorale. „Locul amplasării camerei video nu va periclita parcursul alegătorilor prin secția de votare, derularea votării și secretul votului”, se menționează în Regulamentul CEC.
Îmi pot fotografia buletinul de vot?
Potrivit Hotărârii cu privire la aprobarea Regulamentului privind activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare, este interzisă fotografierea buletinului de vot completat. CEC informează că în incinta secţiei de votare în ziua alegerilor, observatorii şi reprezentanții mass-media pot efectua înregistrări video şi audio, pot fotografia derularea procesului electoral doar cu înștiințarea prealabilă a președintelui organului electoral şi fără a pune în pericol secretul și securitatea votării.
Este permisă agitația electorală în secțiile de vot în ziua alegerilor?
Articolul 52 din Codul Electoral prevede expres că în ziua alegerilor NU se admite nici un fel de agitație electorală în incinta secției de votare sau la intrarea în localul unde este amplasată aceasta.
Care este pragul de validare a alegerilor parlamentare?
Odată cu adoptarea sistemului de vot mixt, pragul de validare a alegerilor parlamentare de 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele alegătorilor, a fost exclus. Astfel, validarea alegerilor nu este condiționată de vreun prag minim de participare. Totodată, pragul de validare a rămas activ în cazul referendumurilor.
În ce caz alegerile pot fi declarate nule?
În Codul electoral, articolul 102, se menționează că alegerile parlamentare sunt declarate nule dacă Curtea Constituţională stabileşte că, în procesul electoral, în ziua alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale Codului electoral care au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor.
Rodica Malic
Articolul se publică în cadrul proiectului „Campanie de informare şi educație electorală în regiuni privind alegerile parlamentare”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și finanțat de Programul Mass-Media al Fundației Soros-Moldova. Opiniile exprimate țin de responsabilitatea API și pot să nu coincide cu poziția Fundației.
Lasă un răspuns