Un proiect-pilot va asigura dezvoltarea unei localități din Călărași

Meleșeniul a fost selectat într-un proiect-pilot ce va asigura elaborarea și aplicarea unui plan local de dezvoltare rurală.
Este vorba de proiectul ”Asistență pentru consolidarea capacităților în domeniul politicilor pentru agricultură și dezvoltare rurală și implementarea proiectelor-pilot de dezvoltare a comunităților locale”, finanțat și implementat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi
Agricultură (FAO).
Lansarea a avut loc în luna ianuarie, în prezența a numeroși săteni, care au avut ocazia să-şi expună propunerile în faţa unor experţi veniţi din Ungaria pentru a lua cunoştinţă cu necesităţile stringente ale localității.
”Nimeni nu a venit cu tema învăţată de acasă, dar oamenii au vorbit deschis, au punctat idei extrem de bune”, a declarat primarul de Meleșeni, Valeriu Zubcu.
Potrivit dânsului, printre cele mai viabile propuneri s-au numărat: amenajarea unei zone de agrement în centrul satului, gazificarea localității, asigurarea cu canalizare a gospodăriilor, precum și unele inovații în sfera legumiculturii, care este un domeniu reprezentativ pentru Meleșeni.
În scurt timp, urmează ca experții să sistematizeze propunerile meleșenenilor, după care va fi creat un grup de lucru pentru a stabili domeniul care va fi dezvoltat. Ulterior, se va trece la căutarea finanțatorilor și la implementarea propriu-zisă a proiectului.
Primarul susține că are așteptări mari de la acest proiect și este convins că, grație unor eforturi comune cu oamenii din localitate, cu parteneri din raion, se va ajunge la rezultate palpabile.
Alături de Meleșeni, va mai beneficia de un astfel de proiect și alte două localități: Teșcureni (Ungheni) și Lalova (Rezina).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *