În școlile de sport vor fi introduse noi discipline, cum ar fi oina sau trânta. Ce alte discipline ar putea învăța copiii

Echipamentul pentru oină

Echipamentul pentru oină

Copiii vor putea învăța de acum încolo, la modul cel mai serios, în școlile sportive, noi genuri de sport, cum ar fi: oina, trânta, fotbalul de plajă, fotbalul-tenis, biatlonul și chiar hocheiul.
Guvernul a aprobat în acest sens, pe 30 ianuarie, noi reglementări pentru funcționarea școlilor sportive.
Totodată, vor putea frecventa grupurile sportive și copiii cu deficiențe de văz, auz sau dizabilități locomotorii.
Va fi majorat și numărul elevilor din sate, ce vor fi incluși în grupurile pentru taberele sportive de vară.
O altă noutate se referă la începutul anului de studii. Astfel, școlile sportive vor începe anul de studii la 1 septembrie, și nu la 1 ianuarie, cum este în prezent. Vârsta de admitere pentru mai multe categorii de sport, printre care gimnastică, fotbal, lupte, baschet și tenis va fi micșorată.
În Republica Moldova activează, la ora actuală, 93 de școli sportive și 6 licee cu profil sportiv.
La Ungheni activează două școli sportive. La Călărași – la fel.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *