Este oficial. Iaşiul a redevenit capitală: capitala istorică a României
Pe 23 ianuarie, în ajunul aniversării de 160 de ani de la Unirea celor două principate: Moldova și Țara Românească, președintele României, Klaus Iohannis, i-a înmânat primarului de Iași, Mihai Chirica, o copie a Decretului de promulgare a Legii prin care municipiul Iaşi este declarat capitală istorică.
Evenimentul a avut loc la Palatul Culturii din Iași.
”Iașiul a fost locul apropierii Moldovei de civilizația și valoriile occidentale. Moldova a fost prima dintre provinciile românești care a aderat la idealurile Revoluției de la 1848. Actele domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca și contribuția politică a principalului său colaborator, Mihail Kogălniceanu, își au izvorul în idealurile revoluționare de la 1848. Dreptate și frăție a reprezentat prima deviză a tricolorului inspirată de idealurile Revoluției Franceze”, a spus președintele României, Klaus Iohannis.
”După 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, s-a făcut o reparație istorică de drept în ceea ce privește prețuirea pe care România trebuie să o arate Iașului față de efortul necontenit pe care înaintașii noștri l-au făcut în momentele cele mai importante de creare a acestui stat. Acum 160 de ani, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza devenea primul Principe al României Moderne, enunțând primele reforme care ne-au adus până în zilele noastre.(…) După o lungă perioada de timp, Iașul s-a transformat și a reușit să arate întregii lumi că este un punct de referință și că merită un viitor mai bun”, a postat pe pagina Primăriei municipiului Iași primarul Mihai Chirica.
De notat că Decretul de promulgare a Legii prin care municipiul Iaşi este declarat capitală istorică a fost semnat la 27 decembrie 2017.
De doi ani, Iașul este înfrățit cu Ungheniul. Distanța directă dintre cele două municipii este de 15,4 km, iar cea rutieră (prin Vama Sculeni) – de 48 km
2 Comments
Ce sa mai zicem de Targoviste sau de Curtea de Arges…!:)
Bravooo!!!