M-am săturat de sperietoarea cu tancurile rusești

Nu știu cum alții, dar eu nu am să votez pentru nimic în lume, la alegerile următoare, unioniștii. Declar sus și tare, deși m-am considerat totdeauna româncă, chiar și atunci când unioniștii de azi se ascundeau prin tufari și se închinau agrarianului Sangheli sau lui tătuca Voronin.
Îmi amintesc cu mult drag de tatăl meu, fie-i țărâna ușoară, cum ne recita din Arghezi sau Bacovia în perioada când acești scriitori erau interziși, cum ne povestea despre ”Hora unirii” și, ori de câte ori se cânta la Televiuznea Română, dădea sunetul la maximum.
Niciodată nu s-a bătut cu pumnul în piept că este român sau unionist. A muncit zi de zi și a educat generații întregi în spiritul românismului, el fiind profesor.
Acum, că e la modă, au apărut ”iepurașii”. Se întrec în declarații de dragoste pentru România. Și-au amintit, nu știu cum subit, că în vene le curge sânge de român și că tare-și mai doresc unirea.
Ce să zic? Mi-i silă de acești omuleți.
Unde erau acum zece ani? Unde erau acum 20 de ani, că parcă toți sunt mărișori și ar fi putut să facă aceste declarații și atunci.
Eu mi-l amintesc din acea perioadă doar pe Roșca, Iurie, căruia i-a scăpat o lacrimă atunci când a povestit la un post de televiziune cum și-a dat seama, în fragedă copilărie, că e român.
Sărmanul de el. Ulterior, s-a dovedit că e un KGB-ist de marcă.
Nu exclud, ba chiar mă conving din ce în ce mai mult, că și cei de azi, care încearcă să stoarcă măcar o lacrimă de la cei care chiar simt românește, sunt de foarte mult timp în regimentul lui Roșca, iar, de o habă de vreme, s-au înregimentat și în suita lui Plahotniuc, liderul PDM.
Cu astfel de activiști nu vom ajunge departe. Hăul ne va înghiți pentru multe decenii, dacă nu  secole, înainte.
A fi unionist și a fi bun român înseamnă să muncești zi de zi, fără pic de odihnă, pentru a promova românismul, pentru a-i convinge pe cei, conștiința națională a cărora a fost mutilată de sovietici, că și ei sunt români. Fără declarații sterile, fără camere de luat vederi și lacrimi de crocodil.
Nu știu cum alții, dar eu chiar m-am săturat de  sperietoarea cu tancurile rusești. Gata, am înțeles cu toții că lumina nu mai vine de la răsărit. Am înțeles demult că Rusia prezintă un pericol uriaș nu doar pentru noi, ci pentru întreaga omenire. Ei și?
Să votăm în continuare hoții? Să votăm în continuare mincinoșii, traseiștii, corupții?
Mă uitam, în aceste zile, la mutrele lor, ale unioniștilor de carton, căci altfel nu pot să-i numesc, iar în minte îmi sunau versurile marelui Eminescu: ”Alte măști, aceleași fețe”.
Să vedem ce va ieși din toată această mașinărie, pusă în funcțiune de mai-marii zilei, pentru a distrage atenția popualției de la toate mizeriile ce s-au întâmplat în ultimii ani. Iar mizerii au fost și mai sunt cu duiumul.
Tare m-aș bucura dacă oamenii, măcar de data aceasta, își vor reveni din somnul lor de moarte. Să poată oare? Să aibă curajul și mintea lucidă?