Igor Munteanu: ”Cea mai proastă soluție e să privim cu lacrimi în ochi și cu duioșie la satele noastre”

Igor Munteanu este unul dintre fondatorii IDIS ”Viitorul” și se numără printre promotorii dezvoltării satului moldovenesc și reformelor ce sunt iminente la ora actuală.
În plus, Igor Munteanu este originar din satul Costuleni, raionul Ungheni, iar opiniile sale privind viitorul satelor noastre și o eventuală reformă administrativ-teritorială sunt foarte interesante.
Citiți interviul ce urmează.
În ultima perioadă, v-am văzut foarte des prin satele noastre. Ce înseamnă satul pentru dumneavoastră?
Veșnicia s-a născut la sat, dacă pornim de la Lucian Blaga. În ceea ce ne privește, satul este un model de coabitare și identitate pentru Moldova. Or, cea mai mare parte a populației este în continuare la țară. Din păcate, satele suferă acum o perioadă complicată de construcție…
Tocmai asta voiam să vă întreb: cum ați găsit satul moldovenesc la ora actuală?
Din păcate, satele noastre la acest moment sunt extrem de afectate de tranziție, de o decompoziție, o deconstrucție a modului tradițional de viețuire. Și, dacă satele moldovenești  au fost afectate, ani al rândul, de colectivizare, după 1992-1993 a început procesul invers.
Transformarea proprietății colective în proprietate individuală a pus mari provocări în fața oamenilor de la țară care, pe de o parte, au pierdut păstorul, persoana care le organiza viața comunitară, iar pe de altă parte au trebuit să-și asume niște inițiative private pentru care nu erau pregătiți.
Statistic vorbind, în prezent, veniturile populației de la țară sunt de 4-5 ori mai mici decât ale celor de la oraș și acest lucru creează o migrație de la sat la oraș.
Noi, din păcate, nu prea am fost o populație de oraș. Orașele erau, mai degrabă, niște mici târguri în fosta Basarabie, locuite preponderent de populație cu naționalități altele decât cea titulară.
Faptul că în acest moment orașele se umplu cu populație majoritară este un adevărat miracol, doar că trebuie să ne învățăm a gestiona provocările, care sunt diferite de cele de la sat.
Ce trebuie să facem ca să păstrăm satul? Sau, poate, lăsăm să treacă perioada de tranziție care va duce, sunt sigură, la dispariția unui număr mare de sate?
Cea mai proastă soluție e să privim cu lacrimi în ochi și cu duioșie la satele noastre, să fim nostalgici pentru un trecut, pe care nu-l mai putem întoarce înapoi, și să rămânem în această stare de incantație.
Satele moderne în Europa arată ca niște mici orășele.
Ca să arate și la noi așa, satele noastre trebuie să reînvețe a face agricultură competitivă, trebuie să acceseze la fonduri de dezvoltare rurală. Pentru aceasta trebuie să atingem standarde de funcționare a instituțiilor după modelul european.
Noi, în Republica Moldova, trebuie să învățăm a accesa fonduri care să dezvolte afaceri rurale, să-i învățăm pe oameni să-și planifice afacerile, să nu depindă numai de Sfântul Petru și Dumnezeu în fața recoltei. Oamenii trebuie să știe carte, pentru că nu-i suficient să faci agricultură, e necesar să-ți planifici afacerea.
Totodată, e nevoie de un program special de dezvoltare a mediului rural. Există foarte multe zone acoperite de sărăcie, care se numesc zone defavorizate. Dacă e să ne uităm pe hartă și, ținând cond de indicatorii Biroului Național de Statistică, o fâșie întreagă, de la Criuleni spre o parte din Orhei, Călărași, o parte din Ungheni și Nisporeni e un fel de centură a sărăciei.
Nu credeți că este iminentă și o reformă administrativ-teritorială?
Sigur că da. Numai că nu trebuie făcută în grabă, căci graba este cel mai prost sfetnic în asemenea condiții. Trebuie să calculezi, să analizezi și foarte importantă este consultarea populației. Or, sunt localități care, din diverse motive istorice, nu doresc să facă parte din aceeași primărie, chiar dacă sunt situate foarte aproape.
Cea mai bună soluție ar fi un plan pe țară și să li se permită localităților să-și spună cuvântul. În acest fel ar putea să fie întrunite ambele criterii: economic și local.