Noi șanse de viață pentru omul aflat în situații de urgență

Vadim Rusu
Vadim Rusu

Vadim Rusu
Vadim Rusu

Unitatea Primiri Urgente a Spitalului Raional Ungheni va avea posibilitatea să utilizeze o nouă metodă de diagnosticare a pacientului. Și asta, grație Proiectului ”Îmbunătățirea nivelului de pregătire în cazul situațiilor de urgență a structurilor medicale și a populației din Ucraina si Republica Moldova”, finanţat de Comisia Europeană.
”Acest proiect vine în sprijinirea muncii medicilor specialiști. Acum ne confruntăm cu o lipsă acută de medici, iar rândurile de pacienți devin imense. Așteptarea la ușa doctorului provoacă emoții negative pacientului. Credeți-mă, e dificil de lucrat în asemenea condiții, de aceea, uneori, munca nu este eficientă, actul medical nu e așa cum ne-am dori. Cu ajutorul telemedicinei sper ca munca medicului cu pacienții să devină mai ușoară și mai eficientă, pe de o parte. Pe de altă parte, și pacientul va deveni mai liniștit, va putea economisi și timp, și bani de drum, căci nu va trebui să meargă personal, de fiecare dată, la medicul specialist ”, a subliniat Vadim Rusu, șeful Unității Primiri Urgente.
Dânsul a ținut să explice în ce constă telemedicina, căci a văzut pe viu cum funcționează la Târgu Mureș, unde s-a aflat într-o vizită de studiu.
”Am avut ocazia să văd cum utilizează medicii de acolo telemedicina. Este un lucru foarte bun. Au o sală cu cameră Web, fac legături cu unitățile de primire de alte nivele. Sistemul lor e foarte dezvoltat. Sper ca proiectul implementat acum la noi să aibă rezultate bune, fiind un pas enorm în dezvoltarea  telemedicinei”, a specificat doctorul.
Referindu-se la pregătirea voluntarilor ce se vor implica în caz de situații de urgență, acțiune prevăzută de proiectul respectiv, dânsul a spus că e binevenită, căci, dacă vor exista mai multe persoane pregătite să acorde primul ajutor,  șansele de supraviețuire a oamenilor vor deveni mult mai mari.
”Este nevoie ca oamenii să aibă, cel puțin, cunoștințe elementare cum să acorde primul ajutor, mai ales că asistența prespitalicească de urgență sau, cum o numim noi, salvarea, se confruntă cu lipsă de cadre, iar numărul apelurilor crește. Oamenii au nevoie și cer ajutor. Cazul recent de la Chișinău, când un bărbat a decedat în plină stradă, unde erau o sumedenie de oameni care se uitau, filmau, așteptau și nu au putut acorda un prim ajutor, vorbește despre multe. Dacă cineva dintre cetățeni, care ar fi avut cunoștințele necesare, ar fi intervenit în acel moment, poate că omul era să supravețuiască”, a explicat Vadim Rusu, după care a concluzionat: ”Când acționăm la moment, salvăm vieți”.
De notat că Proiectul ”Îmbunătățirea nivelului de pregătire în cazul situațiilor de urgență a structurilor medicale și a populației din Ucraina si Republica Moldova” este implementat de patru parteneri: Spitalul de Urgență Cernăuți și Spitalul Raional Central Noua Suliță (Ucraina) și, respectiv, din Republica Moldova: Spitalul Raional Ungheni și Agenția pentru Dezvoltarea Regională și Integrarea Europeană Ungheni.
Valoarea proiectului pentru partenerii de proiect din Ungheni este de peste 101 mii de euro.
Acest proiect vizează creșterea gradului de pregătire pentru situațiile de urgență din zona transfrontalieră  Bucovina și Republica Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *