Documentarul ”Călărași – un ținut la poarta raiului” a mai obținut un premiu internațional

Filmul documentar ”Călărași – un ținut la poarta raiului”, a mai obținut un premiu internațional. Al patrulea la număr.
Documentarul, regizat de nisporeneanul Dumitru Grosei, a obținut trofeul pentru ”Cel mai bun film documentar cu tema istorie și conversare patrimoniu”, care s-a desfășurat la începutul lunii noiembrie, pe insula Amorgos din Grecia.
”Filmul este pentru mine încă o etapă în cariera mea de regizor și o experiență foarte interesantă”, a declarat pentru ”Expresul”, Dumitru Grosei, imediat după premiere, subliniind importanța festivalului dar și a premiului obținut.
De menționat că filmul ”Călărași – un ținut la poarta raiului”, cu o durată de 52 de minute, a mai obținut și alte trei premii internaționale, două din România și unul din Rusia. ”Sigur, toate aceste patru premii sunt internaționale dintre care 2 trofee care demonstrează că filmul este unul foarte bun”, a mai adăugat regizorul.
Totodată, Dumitru Grosei a recunoscut că nu a fost ușor să realizeze acest film, mai ales că nu a avut niciun sprijin din partea statului, deși, potrivit lui, prin acest film este promovată Republica Moldova.
La filmarea acestui film au participat peste 300 de persoane din ținutul Călărași. ”Mi-au plăcut foarte mult oamenii din acest ținut, pentru că au fost cooperanți și foarte deschiși”, a remarcat regizorul.
”Călărași – un ținut la poarta raiului” a fost produs în 2018 de Symbol Media, co-produs de Alternative Cinema și Hi-Fi Production, cu sprijinul Consiliului raional Călărași. Premiera documentarului va avea loc pe 2 decembrie la Chișinau.
”Amorgos Tourism Film Festival” are loc în fiecare an și urmărește să popularizeze și să încurajeze punerea în aplicare a practicilor ecologice în domeniul turismului, determinate de nevoia de responsabilitate socială și de dezvoltare durabilă, să încurajeze producția filmelor și să promoveze un spirit de prietenie și cooperare între producătorii din întreaga lume.
 
[button icon=”envelope-o” bg_color=”grey” text=”dark”]IMPORTANT: Să respectăm dreptul de autor! Preluarea articolelor de pe site-ul Expresul.md se face doar până la 300 caractere, indicându-se sursa ”www.expresul.md – link activ).[/button]

1 afișări

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *