Protest matinal la Sipoteni

Protest la ora 05.00 dimineața. Un grup de locuitori ai satului Sipoteni, fiind indignați că nu au încăput în tren, au hotărât să blocheze accesul trenului spre Chișinău. În acest sens, dânșii și-au arătat nemulțumirea de faptul că sunt nevoiți să stea înghesuiți până la Chișinău, scrie unimedia.info.
Astfel, trenul a stat blocat în gara Sipoteni pentru apropae trei ore. Potrivit primarului, Vasile Rață, aceste nemulțumiri ale sipotenenilor s-au produs după ce în această dimineață a mai fost scos un vagon. ”Au rămas doar două locomotive și un vagon”, a subliniat dânsul.
Totodată, primarul a menționat că aceasta este o bătaie de joc a administrației Căii Ferate din Moldova, știind că lumea încă mai circulă cu trenul, în special cei muncesc la Chișinău. ”Din Sipoteni este foarte multă lume care lucrează în Chișinău și azi cu toții au întârziat la lucru. Este o nedreptate făcută la adresa lor”, a mai spus Vasile Rață.
Totodată, protestatarii au cerut ca problema să fie soluționată în scurt timp, în caz contrar ei vor ieși în continuare la protest. „Problema trenurilor e de mai demult. Oamenii se plângeau de faptul că în vagoane e frig. Astăzi, administrația Căii Ferate a mai scos un vagon. Am vorbit cu ministrul Chiril Gaburici. Aștept răspuns până diseară. Eu sper că această problemă va fi soluționată”, a mai adăugat primarul de Sipoteni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *