Podul rutier peste Prut la Ungheni. De peste 15 ani – la stadiul de proiect

”Proiectul noului pod rutier peste râul Prut de la Ungheni va fi gata până în vară”, anunța triumfalist postul de televiziune Publika la 2 februarie 2014. Despre aceasta discutaseră, la acea vreme, ministrul moldovean al Transporturilor, Vasile Botnari, şi omologul său român, Ramona Mănescu.
Subiectul constuirii podului rutier peste Prut la Ungheni, însă, e cu mult mai vechi, de peste 15 ani.
Despre inițierea demersurilor privind construcția podului anunța, prin 2001, fostul primar de Ungheni, Vitalie Vrabie. Au urmat, ulterior, noi demersuri, făcute inclusiv de către fostul președinte al raionului Ungheni, Ion Harea, dar și de alți oficiali din Ungheni și Chișinău.
Suntem în anul 2018.Vom avea sau nu un pod rutier peste Prut la Ungheni?
”Proiectul acestui pod este în atenția autorităților române și, prin urmare, depinde de modul în care România, în parteneriat cu Republica Moldova, vor atrage fondurile UE disponibile pentru dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură la granița Uniunii Europene”, a declarat pentru ”Expresul” Ambasadorul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.
16 octombrie 2018. Compania Națională de Administrare a Iinfrastructurii Rutiere (CNAIR) din România a anunțat că a convenit cu Ministerul Transporturilor din România încheierea contractului de finanțare pentru proiectul ”Sprijin pentru pregătirea documentației tehnico-economice pentru proiectul Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru pod peste Prut la Ungheni”, scrie arenaconstruct.ro.
Cu exact un an în urmă, aceeași companie a depus Aplicația de Finanțare pentru proiectul ”Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru pod peste Prut la Ungheni” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Deci, a trebuit să treacă un an întreg pentru a încheia abia contractul de finanțare a uneia dintre primele etape ale proiectului ce vizează construirea podului rutier peste Prut la Ungheni.
Potrivit CNAIR,  durata de implementare a proiectului privind elaborarea studiului de fezabilitate este de 44 de luni, respectiv între 1 mai 2015 și 31 decembrie 2018.
Au rămas, deci, două luni, în care acest studiu, extrem de complex, să fie elaborat. Nimeni, deocamdată, nu a dat asigurări că se va reuși.
Ce pod, ce beneficii
Se dorește ca podul rutier peste Prut de la Ungheni să aibă lungimea de 1,14 kilometri, să fie cu patru benzi de circulație și cu o bandă pietonală, să asigure legătura autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni cu varianta de ocolire a orașului Ungheni din Republica Moldova.
Șoseaua de ocolire a orașului Ungheni a fost deja construită. În ceea ce privește autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni, se pare că va mai dura, căci, până la ora actuală, nu există niciun fel de finanțare pentru construirea acesteia.
Mai mult ca atât, săptămâna trecută, două asociaţii din Iași au iniţiat campania de strângere de semnături pentru construirea autostrăzii. ”Facem apel la toţi locuitorii regiunii, la toţi moldovenii, la toţi românii din ţară şi din diasporă, să se alăture acestei acţiuni pentru a forţa Guvernul României să deblocheze construirea autostrăzii cu fondurile nerambursabile oferite de ani de zile de Uniunea Europeană”, se arată în apelul celor două asociații.
De notat că sunt deja 11 ani de când se tot vorbește că va fi construită autostrada respectivă. Inițiatorii acestei acțiuni cer ca autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş să fie realizată până la 1 decembrie 2026.
CNAIR menționa, anterior, că beneficiile podului rutier peste Prut la Ungheni vor fi atinse doar după construirea autostrăzii.
În continuare un vis
”De ce nu se construieste podul rutier peste Prut?”, întreba, pe 6 ianuarie 2018, bzi.ro, după care urma și răspunsul: ”Pentru că lucrurile s-au mișcat extrem de încet, iar podul care va lega Iașul de Ungheni încă nu a trecut de stadiul de proiect”.
Acest pod ar trebui să contribuie nu doar la intensificarea relațiilor bilaterale dintre Romania și Republica Moldova, dar și la accelerarea fluxului de mărfuri. Doar că pentru moment totul rămâne la stadiul de intenție.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *