O bibliotecă în aer liber se va deschide la Sipoteni în această săptămână

Deși la Sipoteni există o bibliotecă publică, în curând se va mai deschide încă una. Doar că  va fi în aer liber.
Asociaţia de băştinaşi din Sipoteni, cu sprijinul primăriei Sipoteni au instalat o bibliotecă în aer liber chiar în scuarul Casei de Cultură. Și cum rafturile bibliotecii ar trebui să fie pline cu cărți, așa că au făcut un apel pe rețelele sociale către locuitorii satului să aducă câte o carte. ”Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a colecta cărți pentru bibliotecă. Suntem mulțumitori pentru toate cărțile pe care sunteți dispus să le donați, pentru copii, pentru tineri, sau pentru adulți. E de dorit ca cărțile să fie scrise cu alfabet latin”, se arată în apel.
Urmare a acestui apel, sipotenenii s-au mobilizat și au început să adune cărți în toate punctele de colectare. ”La moment, la primărie avem peste 40 de cărți colectate. Pot spune cu mândrie că sipotenenii sunt foarte activi”, ne spune primarul de Sipoteni, Vasile Rață. Potrivit lui, capacitatea bibliotecii este de peste 150 de cărți.
Biblioteca stradală va fi inaugurată oficial pe 27 octombrie, când la Sipoteni se va sărbători hramul satului. Iar de atunci, localnicii vor avea posibilitatea să ia o carte, să o citească, ca mai apoi să o aducă înapoi. Totodată va putea să scrie în carte și câteva cuvinte pentru ceilalți cititori. ”Astfel se va duce o evidență a cărții, cam câți oameni au citit-o”, a subliniat primarul. Biblioteca fiind instalată într-un loc aglomerat, autoritățile speră ca va atrage privirile și celor care nu iubesc să citească. Plus la aceasta, ei vor avea posibilitatea să se așeze pe băncile situate în scuar și să răsfoiască o carte.
Desigur, biblioteca stradală nu va fi nici păzită, nici încuiată pe timp de noapte. ”Totul va fi la bun simț”, a mai adăugat Vasile Rață.
Potrivit lui, ideea de a instala o bibliotecă stradală aparține austriacului Hans Kohler, cetățean de onoare al comunei Sipoteni. Pentru construcția ei, autoritățile locale au cheltuit șase mii de lei. ”Cred că este un lucru foarte bun această bibliotecă stradală în localitatea noastră”, a conchis primarul de Sipoteni.
[button icon=”envelope-o” bg_color=”grey”]IMPORTANT: Să respectăm dreptul de autor! Preluarea articolelor de pe site-ul Expresul.md se face doar până la 300 de caractere, indicându-se sursa (www.expresul.md – link activ). [/button]
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *