Trupa din Călărași ”Ember Fire” au împărțit scena cu cântăreți de renume în lumea rock-ului
Eveniment important pentru trupa rock ”Ember Fire” din Călărași: pentru prima dată a participat la un festival internațional. Și pentru prima dată a împărțit scena cu cântăreți de renume în lumea rockului.
S-a întâmplat la cea de a doua ediție a Festivalului de Rock Transalpina (RockFest Transalpina), desfășurat la poalele vârfului Păpușa din munții Parâng, în Rânca Gorjului, în perioada 27-28 iulie.
”La momentul actual acesta este cel mai important act pentru Ember Fire. Este o onoare deosebită, dar totodată și o responsabilitate mare de a împărți scena cu legendarul cântăreț australian Dave Evans, care este primul solist vocal al trupei AC/DC între anii 1973-1974”, a declarat la întoarcere, chitaristul Evgheni Tihonov, dânsul fiind și șeful Direcției Economie a Conisliului raional Călărași.
De menționat că pe scena festivalul rock au urcat și ”Naționala de rock”, formată din cei cu care în primul rând se asociază IRIS – trupa română ce reprezintă avangardul rockului românesc, ”Bucovina” – icoana folk-metalului din Iași și ”Scarlet Aura” condusă de incomparabila Aura Danciulescu. ”Evoluând, am înțeles că nu este drum înapoi și trebuie să continuăm ceea ce am început acum doi ani. Vom lucra asupra produsului nou, mai calitativ și mai non-compromis, cu un mesaj mai profund în texte. Și sper că în final vom bucura cu noi creații pe cei care împărtășesc cu noi gusturile muzicii bune”, a mai adăugat Evgheni Tihonov, mulțumind totodată celor care care s-au implicat în participarea lor la acest festival.
De altfel, participarea la acest festival s-a produs grație președintelui raionului Călărași, Sergiu Artene, dar și vicepreședintelui, Nicolae Rozembac, care au făcut tot posibilul ca ”Ember Fire” să evolueze pe scena de la Rânca.
Împreună cu ”Ember Fire” a încântat publicul cu vocea sa și luptătorul călărășean, Contantin Cobâlean.
Lasă un răspuns