Voluntari în rol de mesageri

Și la Onișcani a fost comemorat marele voievod și domnitor al neamului, Ștefan cel Mare și Sfânt.
Pe 1 iulie, în centrul satului, s-au adunat localnicii de la mic la mare. Toți au fost încadrat în diverse activități. Nimeni nu a reușit să se plictisească.
Cu un cuvânt de salut a venit în fața celor prezenți mai marele satului, primarul Gheorghe Grecu. Apoi, ansamblul folcloric popular model ”Codrenii” a prezentat un adevărat spectacol, cu cântece care au încântat la maximum publicul. Și micuții de la grădiniță au avut ce face aici. Ei au dus o luptă crâncenă la ”Starturi vesele”. Iar arcașii lui Ștefan, elevii de la gimnaziul locl, au concurat în cadrul concursului ”La țintă”.
Această activitate, potrivit Anei Roșca, șefa bibliotecii publice din Onișcani, organizatoarea evenimentului, s-a desfășurat cu succes, datorită voluntarilor bibliotecii care au avut rolul de mesageri. Ei au urcat pe biciclete și au anunțat locuitorii satului despre marele eveniment care urma să se desfășoare în centrul localității.
”Ştefan cel Mare ne-a adunat pe toţi ca să ne amintim de vremurile din trecut, să preţuim, să păstrăm şi să transmitem următoarelor generaţii istoria noastră, comoara neamului nostru”, a declarat, la final, Ana Roșca.
De menționat că pe 2 iulie s-au împlinit 514 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *