Luptă pe viață și pe moarte
Săptămâna trecută, au fost comemorate victimele celui mai mare val de deportări din Basarabia. Se întâmpla la 6 iulie 1949. În miez de noapte.
Nu vă amintește oare acest miez de noapte și de alte nelegiuri mai recente? De investirea Guvernului, spre exemplu. Sau, tot în fapt de seară, decizia lui Berdilo de invalidare a alegerilor primarului de Chișinău…
Se creează impresia că acest petec de pământ a fost blestemat. Dar așa de tare a fost blestemat, încât nu putem scăpa de acele blesteme și basta.
Revin la 6 iulie. Subit, actualii guvernanți și-au amintit de cei deportați. Au organizat în grabă mitinguri de comemorare, au decis să le arunce câte 500 de lei. Nu credeți că e o bătaie de joc? Nu credeți că e o nouă găselniță pentru a aburi mințile oamenilor?
Nu știu cum ceilalți, dar eu una nu mai cred în sinceritatea celor care se află azi în capul mesei. Doamne, ce mai vor să rămână la putere.
Atâtea fărădelegi au comis în acești ani, încât știu sigur că nu le va fi cald deloc, dacă, cumva, nu ajung din nou în Parlament, în Guvern și în toate celelalte structuri importante ale statului.
Vor lupta pe viață și pe moarte. Au dat-o de înțeles foarte clar, în momentul în care s-au trezit cu Andrei Năstase ales primar.
Au mers până la capăt, au încălcat toate legile posibile și imposibile, doar ca să nu-l scape pe Năstase la primărie.
Și au reușit.
Vor reuși și în continuare, dacă numărul lingăilor va crește. Iar el crește. Cui nu-i place bunișorul?
În plus, continuă abureala, continuă manipularea.
Explica un producător de la o televiziune care s-a specializat pe prostirea oamenilor că, vezi Doamne, ceea ce fac ei acolo, se numește informare. Doar că ei aleg ce să spună și ce să nu spună.
De la o vreme, observ că au obosit să aleagă și au început să toarne minciuni cu duiumul.
Ei bine, să presupunem că, în toamnă, vor rămâne cei de azi la putere. Cine va fi în câștig?
Doar câteva sute de persoane.
În rest, sărăcia va fi și mai mare. Drumurile care, cică, se construiesc azi, peste un an-doi, vor fi distruse în totalitate, căci nu se respectă nicio tehnologie la construcția lor. Totul se face în grabă, ca oamenii să vadă și să simtă că viața lor se îmbunătățește.
Cică, au crescut pensiile. Bătrânii, însă, tot săraci lipiți pământului au rămas. Cu tot cu pensiile lor majorate. Cică, au crescut salariile la medici. Iar medicii tot pleacă și tot pleacă. Din cauza salariilor mici. Cică, au vrut să majoreze salariile la pedagogi.
Au găsit motivul să nu le majoreze – Uniunea Europeană e de vină, că le-a făcut din deget guvernanților noștri pentru faptul că nu au validat alegerile primarului de Chișinău.
Au majorat, în schimb, salariile la judecători. Și pensiile lor. De câteva ori. Mă bucur pentru aceștia. Dar și mai tare m-aș bucura dacă ei, judecătorii, s-ar comporta așa cum le este statutul, dacă și-ar îndrepta coloana vertebrală și ar avea curajul să acționeze doar în conformitate cu legea.
One Comment
D-na Lucia kn acest articol ati descris totul cu lux de amanunte,ramane la discretia cititorului sa inteleaga,sa actioneze si sa dea votul ,,binemeritat,,guvernarii mafiote,,P-ru a schimba situatia in tara e nevoie de mobilizare totala,sa fim uniti ca niciodata.Respect.