Cocostârcii de la Milești

Cocostârcul de la Milești
Cocostârcul de la Milești

Cocostârcul de la Milești
Cocostârcul de la Milești

De zeci de ani, pe la Milești nu a dat niciun cocostârc. Nimeni nu poate spune exact care ar fi fost motivul. Cu siguranță, ceva nu le plăcea acestor păsări acolo. Ori apă suficientă nu aveau, ori aerul li se părea prea poluat, ori gălăgia era prea mare.
Cert e că, într-un final, și-au făcut apariția în sat. Se pare că le-a plăcut un stâlp proaspăt instalat lângă stadion, chiar în poarta consilierului local Vasile Talpă.
”Nu aveam în regiunea noastră piloni electrici și de aceea am hotărât să instalăm noi, cu forțele proprii, un stâlp. Mare ne-a fost mirarea când a doua zi dimineața am văzut pe acel stâlp doi cocostârci”, povestește dânsul.
Chiar atunci, Vasile Talpă și-a zis că acei cocostârci trebuie să rămână în sat. L-a contactat pe un consătean al său, Gheorghe Basoc, un lăcătuș cu mâini de aur, și i-a propus să construiască o carcasă pentru a ajuta păsările să-și facă un cuib pe stâlp.
Zis și făcut. În scurt timp, a și fost instalată carcasa. Mai mult ca atât, cei doi au împletit și câteva crengi, ca să atragă cocostârcii în acel loc.
Nu au greșit. Păsările au rămas la Milești. Deja de o lună, tot zboară și-și construiesc propriul cuib.
”I-am rugat pe vecini să se străduie să nu facă mare zgomot ca să nu-i sperie pe cocostârci. Sper că le va plăcea la noi și vor rămâne aici, iar la anul vor reveni”, a subliniat consilierul.
Potrivit Wikipedia, în Republica Moldova există 400-600 de perechi de cocostârci. Aceștia preferă zonele joase, cu pășuni umede și zone mlăștinoase din preajma așezărilor omenești. Își aleg locul pentru cuib pe acoperișuri, coșuri, stâlpi electrici, precum și în arbori bătrâni.
Cocostârcul sau barza albă este o pasăre cu o lungime a corpului de 110-115 cm și o greutate de 2700-4500 grame. Trăiește aproximativ 39 de ani.
La construcția cuibului participă ambii cocostârci. Masculul aduce materialele, iar femela le așează și le potrivește în cuib.
Se pare că în acest an, nu vor apărea puii. Or, ouăle sunt depuse, de obicei, la începutul lui aprilie până în a doua jumătate a lunii mai, iar peste 31-34 de zile apar deja și puii.
Vasile Talpă ne-a spus că nu a văzut ca cineva dintre cei doi cocostârci să clocească ouă. Se pare că ei s-au concentrat la construcșia cuibului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *