Pr. Ștefan RÎMBU: ”Multe lucruri de azi nu ar trebui să fie așa cum sunt, dar asta nu ar trebui să facă să ne slăbească credința”

Părintele Ștefan Rîmbu
Părintele Ștefan Rîmbu

Visul lui era să devină fotbalist. Sau, în cel mai rău caz, arhitect. Și-a încercat norocul și în politică, fiind membru, pe vremuri, al organizației de tineret al PPCD, ”Noua generație”.

În cele din urmă, a ajuns preot, chiar dacă, recunoaște, inițial nu a vrut, căci conștientiza marea responsabilitate pe care trebuia să și-o asume.

A fost, însă, o chemare. Dumnezeu, se pare, a avut din start alte planuri cu el.
Este vorba de părintele Ștefan Rîmbu din Ungheni, pe care l-am invitat la Banca ”Expresul” pentru o discuție sinceră, fără menajamente. A acceptat provocarea și iată ce a ieșit.

– Părinte, v-am invitat special la Banca ”Expresul”, căci vă știu ca un om bine instruit, iubitor de cultură și literatură. V-am văzut de nenumărate ori la bibliotecă, la diverse evenimente culturale și de fiecare dată ați avut ce spune. Din punctul dumneavoastră de vedere, cât e de importantă cultura în ziua de azi?
E foarte importantă. Eu voi vorbi și prin prisma bisericii: dacă ne uităm atent la majoritatea sfinților bicericii noastre, vom vedea cât de mult i-a caracterizat spiritualitatea, dar și cultura. Fie că viorbim de Ioan Gură de Aur, fie că vorbim de Vasile cel Mare sau Grigore Teologul. Ei au fost cei mai renumiți oameni ai timpului lor, instruiți, cu vaste cunoștințe. Adică, e firesc ca biserica și preoții să aibă multe în comun cu cultura.
Faptul că au fost vremuri, până în anii 90 ai secolului trecut, când s-a crezut într-un fel că misiunea bisericii sau a preotului este să înmormânteze, să boteze, să cunune, nu trebuie să ne facă să vedem biserica îndepărtată de cultură. Preotul trebuie să aibă și alte îndeletniciri, preotul trebuie să fie prezent în societate. Nu trebuie să așteptăm doar societatea în biserică. Deci, prezența mea în cadrul activităților culturale e firească. În plus, departamentul pe care-l conduc este în colaborare cu biblioteca, cu Secția cultură, cu alte instituții culturale.

– Vă urmăresc atent și observ că plasați mereu pe pagina dumneavoastră de facebook citate din scriitori celebri, filozofi. De unde vine această dragoste pentru literatură?
Parcă m-am trezit învăluit de dragostea asta. Vin dintr-un sat aproape uitat de lume – Chilișoaia din comuna Boldurești, raionul Nisporeni. De mic copil, inclusiv când mergeam la păscut vitele, îmi luam cu mine și o carte. Nimeni nu mă impunea. Venea de la sine.
Când eram deja la Constanța, unde mi-am făcut studiile, pentru că nu aveam bani de distracții, am găsit o altă modalitate de a petrece timpul. Mergeam la biblioteca județeană, care lucra nonstop. Stăteam uneori și nopțile acolo. Probabil, anume atrunci s-a iscat gustul pentru citit. Tot atunci, când învățam în Constanța, deopotrivă cu teologia și istoria pe care o făceam, am vrut să mă înscriu și la facultatea de filozofie.
Dacă vin cu citate din scriitori și filozofi, o fac nu pentru a pune în evidență cunoștințele mele, dar pentr a-i promova.

– Trebuie să recunoaștem că azi foarte puțină lume mai ia câte o carte în mână. Ce facem ca să-i atragem spre carte?
Eu cred că, dacă pui silință, la un moment dat lucrurile se așează. Consider că și părinții au un rol important în acest sens. Voi face o paralelă cu întrebarea anterioară. Mama, de multe ori, tot ne spunea atunci când îi ziceam că ne ducem să ne jucăm: ”Bine, dar pentru citit o să aveți timp?”. Nu ne dădea indicații direct, nu ne impunea, dar această întrebare a ei ne făcea să găsim timp pentru citit.

– Ce lucra mama dumneavoastră?
La câmp, cu tutunul. Ea a vrut să fie profesoară de matematică și fizică, dar, fiind din familie cu opt copii, ea fiind a doua, posibilitățile erau reduse. Și cu tatăl meu, de fapt, s-a întâmplat la fel. Pe el l-au selectat să meargă la colegiul de muzică din Chișinău. Fiind, însă, din familie cu zece copii, el fiind al patrulea, de asemenea posibilitățile părinților erau reduse și n-am mai reușit să meargă la studii.

– Când le-ați pus cartea în mână copiilor dumneavoastră?
De mici, chiar dacă nu puteau să citească, le luam diferite cărți colorate, atractive, ca să-i atragă cartea și s-o îndrăgească. Acum, fiecare încearcă să-și facă biblioteca lui. În iarnă, când am făcut acasă un brad din cărți, ei au zis că vor să aibă și ei un brăduț ca și tata. Cea mai bună educație este exemplul propriu.

– Dacă tot vorbim despre copii, o problemă mare pentru societate este integritatea familiei. Ce înseamnă, din punctul dumneavoastră de vedere, o familie sănătoasă?
Înseamnă armonie, dragoste, înțelegere. Eu, de fiecare dată, spun și la cununie că o familie fericită nu-i atunci când pasăm pe umerii celuilalt greutățile și responsabilitățile. Un bărbat poate spăla vesela, la fel cum o femeie poate tăia lemne atunci când e cazul. Adică, trebuie să se completeze. Trebuie să conștientizăm că familia este o instituție creată de Dumnezeu, lucru foarte important, de care mulți nu țin cont. În Sfânta scriptură se spune că, atunci când Dumnezeu l-a făcut pe Adam, a văzut că nu e bine și a făcut femeia. Adică, Dumnezeu s-a gândit că cel mai bine e când există familia.

– Atunci când există armonie și soții se completează, nu credeți că nu ar mai fi nevoie ca cineva dintre ei să ia calea pribejiei în căutarea unui venit suplimentar? Apropo, dumneavoastră cum vă descurcați, având patru copii?
Soția muncește la grădiniță. Eu sunt preot. De trei ani mai sunt angajat la Episcopia de Ungheni și Nisporeni. Avem și câteva păsări în jurul casei, pământ… Adică, nu stăm și așteptăm pomană.
Referitor la plecarea oamenilor, eu niciodată nu i-am acuzat, deși niciodată nu am fost de acord cu acest lucru. Nu poți să-i judeci, pentru că sunt convins că o parte dintre ei s-au dus crezând că acolo, vorba românească, stau câinii cu colaci în coadă. Ajunși acolo, nu că nu au văzut colacii, dar nici cânii nu i-au văzut. Chiar dacă au plecat, eu cred că e important să se întoarcă. Cel mai grav e când se destramă familia. Gândind că ne ducem după ceva bun, de fapt, vedem că am alergat după ceva greu: familia nu mai există, nu mai există dragostea între soți, căldura părintească, pe care ar trebui s-o simtă un copil.

– Care ar fi rolul bisericii în formarea unei familii sănătoase? Întreb, pentru că am impresia că, la ora actuală, biserica nu și-a spus cuvântul până la capăt aici.
Poate pare așa, dar, chiar dacă nu este vizibil, totuși se fac multe. Nu vreau să se înțeleagă că fac o laudă la adresa cuiva, dar PS Petru, episcopul de Ungheni și Nisporeni, prin sectorul asistență socială și caritate, ajută foarte multe familii. Da, poate nu se face atât cât ar trebui, dar se face reieșind din posibilitățile pe care le avem. În Centrul episcopal care e acum în construcție, se preconizează o cantină socială, încăperi pentru femeile care au dificultăți în familie.

– Eu, de fapt, am vrut să abordez un alt  aspect. Îmi amintesc foarte bine cum, la bunelul meu, el fiind preot, veneau foarte des femei, bărbați, familiile cărora erau în prag de divorț. Veneau să ceară sfatul preotului, căci vedeau în el instituția care ar fi putut să-i ajute cu un sfat.  Adică, cu mulți ani în urmă, preotul avea și rolul de psiholog. Acum, se pare, ceva s-a pierdut în acest sens.
Anume din acest consdierent am făcut masteratul în psihologie educațională. Adică, am conștientizat necesitatea unei astfel de pregătiri.
Și acum recomandăm tinerilor care se cunună că e nevoie să vină măcar de câteva ori să stea de vorbă cu preotul. Unii vin, alții – nu. Ei se îngrijesc de orice, de costum, de sală, de mâncare, de orice, dar nu se prea dă importanță la ceea ce ține de biserică. Da, poate în trecut, preoții meritau mai mult respectul decât unii dintre preoții actuali. Dar și societatea era altfel. Nu poți da vina doar pe o parte.

– Biserica, cred eu, ar trebui să fie mai flexibilă, ca să-i facă pe oameni să revină la ea.
Eu zic că biserica e flexibilă. Dar nu trebuie să se uite de un lucru important, de care spunea Apostolul Pavel: ”Hristos, ieri, azi și în veci, e același”. Adică, învățătura bisericii poți să o conformezi cumva după înțelesul oamenilor, dar nu poți s-o distrugi.
Dacă, canoanele bisericii cele vechi spuneau că omul trebuie obligatoriu să fie în fiecare duminică la biserică, sau să nu treacă zi fără rugăciune, postul să fie strict, noi azi nu mai insistăm asupra acestora. Cât de mult mai trebuie să fie biserica flexibilă?

– Dar s-o aduci oamenilor prin alte metode s-ar putea?
Biserica e mereu cu brațele deschise, dar există o percepție a societății greșită. Unii zic că nu le place preotul cutare sau cutare. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la biserică.
Dacă, de exemplu, auzim că un medic nu e bun, nu ne mai ducem la spital și acceptăm să fim toată viața bolnavi? Sau dacă un profesor nu e bun, nu mai dăm copilul la școală?
În societatea modernă,  oamenii și-au format un alt mod de a gândi sau de a privi lucruri. Și atunci, cu siguranță, e mai ușor când nu-l ai pe Dumnezeu. Din păcate, azi de Dumnezeu se ține cont numai în stricte necesități…
Știți care e ideea? Dumnezeu e pe mijloc. Și în jurul lui trebuie să stea și biserica, și sociatetea.
Poate unii preoți, vrând-nevrând, din știință sau neștiință, au făcut niște pași mai puțin corecți și astfel s-a cam știrbit din imaginea bisericii…

– Biserica și-a știrbit din imagine – cred eu și ca mine cred foarte mulți – de când a început să meargă în pas cu politicul. Eu, spre exemplu, nu aș vrea să-i văd pe politicieni în biserică alături de preot. Atunci când voi vrea să-i văd, mă voi duce la adunările și mitingurile organizate de ei. În biserică și în fața lui Dumnezeu trebuie să fim toți egali.
Personal niciodată nu am fost de acord cu predicile cu iz politic, cu îndemnurile electorale de pe amvon.  Dar ca politicienii să nu fie prezenți în biserică… Dacă ne uităm atent în Evanghelie, Hristos de foarte multe ori era acuzat de ce stă la masă cu unii sau alții. Și Hristos spune că anume cei bolnavi au nevoie de doctor. Eu cunosc cazuri, când oameni politici au venit la biserică, inițial, pentru scopurile lor. Dar, la un moment dat, când deja nu mai erau în funcție, au continuat să vină, din propria chemare.

– Sunt de acord, dar eu vreau să-l văd în biserică pe X sau Y alături de mine, nu alături de preot, ținându-mi discursuri.
Totuși, dacă ne uităm la istoria bisericii, anumiți lideri erau puși pe o treaptă mai sus…

– Iertați-mă, părinte, dar nu-mi imaginez cum Ștefan cel Mare ar fi stat la slujbe în fața mulțimii în rând cu mitropolitul. Din istorie cunoaștem că era evlavios, avea duhiovnicul lui, în comparație cu actualii conducători care fac totul doar pentru imaginea lor.
Sigur, multe lucruri de azi nu ar trebui să fie așa cum sunt, dar asta nu ar trebui să facă să ne slăbească credința.

– Și o ultimă întrebare. Recunosc, merg foarte rar la biserică, deoarece cred că biserica e în sufletul omului. Dați-mi trei motive, pentru care ar trebui să vin la biserică, și nu doar la botezuri, cununii sau înmormântări.
Indiferent de argumentele ce pot fi aduse, ține foarte mult de voința noastră. Contează scopul.
Cu ce scop te duci la magazin? Să iei o pâine.  Da, se mai întâmplă când mergi să vezi ce au adus acolo. Dar, de obicei, știi ce vrei. La fel și aici, dacă, de exemplu, te duci la biserică să vezi cine mai este acolo sau să te vadă cineva, la un moment dat, îți displace acest lucru și nu mai ai dorință de a merge acolo. Dacă, însă, te gândești că, ducându-te la biserică, te vede Dumnezeu, chiar dacă tu nu-l vezi, e cu totul altceva.
Spunea mitropolitul Bartolomeu Anania că fiecare liturghie e o preselecție, unde Dumnezeu vrea să vadă cine îl va putea slăvi în veșnicie. Voi face o paralelă. Dacă ar veni un mare artist, să zicem Nicolae Botgros, ca să facă o preselecție, cum te va vedea că ești talentat dacă stai acasă? Nu mai ai șanse să fii acceptat în formația lui.
La fel și cu biserica, și cu relația cu Dumnezeu. ”Dacă aici, pe pământ, nu găsești o oră să mă slăvești pe Mine, cum crezi că vei face acolo, în Ceruri?”, spune Domnul.
În ceea ce ține de a-l avea pe Dumnezeu și biserica în suflet. Sigur, trebuie să existe totdeauna.  Dar… Fiind într-o relație de prietenie cu cineva, acea prietenie nu se rezumă doar la faptul că te gândești la acea persoană.
Noi înțelegm că, în timpurile noastre, omul nu poate merge mereu la biserică, sau nu poate sta toată slujba. Important e să fii în biserică, ca și cum Dumnezeu ar face o prezență și te-a observat. E ca și cu absențele la școală sau la serviciu – la un moment dat, se taxează.
Deci, important e să vrei să mergi la biserică. Măcar, la început, din curiozitate. Azi la o biserică, mâine – la alta. Nu are cum să nu-ți găsești, în cele din urmă, alinul și satisfacția sufletească.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *