Peste ani. Încă un cimitir al ostașilor români la Călărași? Cine este interest?

”Mare învălmășeală a fost acolo, s-a încurcat armata română cu cea sovietică. Nu mai țin minte anul, dar așa a fost”, își amintește Grigore Melenti, un locuitor al satului Novaci. Dânsul vorbește despre una dintre bătăliile ce au avut loc pe aceste pământuri în timpul celui de-al doilea război mondial. Au murit atunci o mulțime de soldați.

Iată că acum, se pare, e pe cale să se înființeze acolo, la Novaci, un cimitir al ostașilor români, doar că despre el nu se cunoaște prea multe. Este, de fapt, o groapă comună, în care sunt îngropați 47 de ostași români căzuți pe front în iulie 1941.
Cândva, în timpurile sovietice, pe acest teren a fost o fermă de vaci. Acum, terenul aparține unui antreprenor local, Gheorghe Chiriac. Dânsul e gata să cedeze această porțiune de teren, pentru a fi amenajat acolo teritoriul și a fi înălțat un monument în memoria ostașilor români. Dar…
”Au trecut opt ani de când a fost pe aici cineva și a zis că vor să reamenajeze teritoriul. În fecare an tot vin, se uită, zic că se apucă de lucru și nu mai vin. Deja nu mai cred în vorbe, vreau să văd fapte concrete”, povestește Gheorghe Chiriac.
Dânsul afirmă sus și tare că este dispus să doneze, cu titlu gratuit, o porțiune de teren pentru reamenajarea cimitirului, dar cu o condiție: el vrea ca totul să fie oficial și legal. ”Este un teren pentru construcție și sunt sigur că, peste ani, aș putea avea anumite probleme, dar vreau să fac un gest omenesc. Însă aștept un document oficial, fie al statului român, fie al statului nostru, pentru a putea trece la fapte”, a explicat proprietarul terenului.
Gheorghe Chiriac a făcut, anterior, un demers oficial la Ambasada României, de unde a primit listele ostașilor români înmormântați în acea groapă comună. În acele liste se regăsesc numele a 87 de ostași români, căzuți aici.
Înainte de Paștile Blajinilor, câțiva tineri inimoși au mers la Novaci și au adus în ordine acel loc. Apoi, au arborat acolo drapelul României.
De lucru mai este mult, iar ei susțin că își doresc să reamenajeze teritoriul, să instaleze acolo un monument în memoria ostașilor români căzuți în cel de-al doilea război mondial. Au stabilit și un termen limită: 8 iulie. Au făcut și un apel către cei interesați să contribuie, inclusiv financiar, la realizarea acestui proiect.
Reamintm că un cimitir al ostașilor români există, la ora actulă, în orașul Călărași, numărul celor înmormântați acolo fiind de 42. Cimitirul respectiv a fost reabilitat în anul 2010, cu sprijinul autorităților din România.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *