Ne lăudăm cu ce putem și cum putem

Doamne, cât am mai așteptat ziua de opt martie! Savuram deja momentul când voi privi sutele de poze postate pe rețelele sociale de la chefuri și sindrofii. Moldoveanul nu-i moldovean, dacă nu are măcar o fotografie cu o masă aranjată cu zeci de feluri de bucate. Când colo, liniște și pace.
Doar ici-colo, câte o fotografie.
Cum așa? Cum să nu vezi vestimentația doamnelor noastre, cum să nu vezi ce bunătățuri au pe masă, cu cine au fost și unde au fost?
Veți zice că e post. Da. Dar și la sfârșit de decembrie tot post era, dar ce mai poze apăruseră! Din toate localurile posibile, cu muzicanți de tot soiul, cu șefi și șefuleți, cu mese întinse de ți se făcea rău. Puteai, în baza fotografiilor postate, să faci mai că nu o teză de doctorat la tema ”Moldovenii și sărbătorile”.
Acum, de 8 martie – aproape nimic. Cum se poate așa ceva?
S-au terminat banii? Sau e vorba de vreo astenie de primăvară, care a cuprins înreaga suflare?
Dar, dacă e să vorbim serios, cred că toate aceste poze de la diverse sindrofii sau cu darurile pe care le-a făcut iubitul, amantul, concubinul, soțul, sunt doar niște manifestații de frustrare totală.
Dacă totul e bine în familie, cam de ce ar trebui să-i demonstrezi cuiva cât de mult mă iubește soțul sau copiii? Dacă totul e bine în cuplu, de ce trebuie să-i demonstrezi cuiva neapărat că dragostea e mare?
Și încă ceva. Atunci când sute de mii de oameni trăiesc sub limita sărăciei – mergeți în satele noastre și vă veți convinge – este, pur și simplu, imoral să te lauzi cu chefurile la care ai particiat, cu hainele scumpe pe care le îmbraci, cu coafurile pe care ți le faci. Mă adresez, în mod special, reprezentanților unor formațiuni politice.
Oare ce vor să arate aceștia, postând fotografii de la diverse festivități, organizate în săli luxoase cu persoane îmbrăcate la patru ace? Că sunt o familie? Că sunt uniți? Că au încredere unii în alții?
Fiți serioși, oameni buni! Chiar ați uitat ce sindrofii organizau agrarienii? Cine-și mai amintește de ei? Chiar ați uitat ce sindrofii organizau cei de la Alianța ”Moldova Noastră”, ce găști mai erau pe atunci? Îl vedeai pe unul și puteai fi sigur că acuși mai vezi vreo câțiva în preajmă. Cică, tare mai erau uniți și țineau unii la alții. Unde au ajuns?
Da ce sindrofii organiza PLDM-ul! Săli pline cu persoane arogante, pline de sine, coafate, aranjate, cu mese ce mai că nu sde rupeau de atâtea bucate. Iar cei prezenți nu mergeau. Ei pluteau, imaginându-și cât de importanți sunt.
Unde-s acum?Majoritatea, bineînțeles, la Partidul Democrat.
Iar sindrofiile continuă. Cu același fast, cu aceeași oameni, în mare parte, mediocri. Or, o persoană inteligentă și cu verticalitate nu are cum să ajungă acolo. Și nici nu vrea.
Aștept să vină Paștele și, mai ales, Paștele blajinilor. Cu ce ne vor bucura oamenii de pe rețelele sociale? Să vedem ce pomene vor da și cum se vor îmbrăca pe la cimitire.
Ce să-i faci? Ne lăudăm cu ce putem și cum putem.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • ne aflam in timp de ciuma. Aveam sa aflu ca intrun anume partid sunt cele de mai succes femei, cele mai frumoase, cele mai active, cele mai bune gospodine…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *