Luate în seamă. Ajutoare pentru grădinițe

Galina Dododn
Galina Dododn

Galina Dododn
Galina Dododn

Fundația primei doamne pășește falnic prin grădinițele din raionul Călărași. După ce a venit cu ajutoare pentru instituțiile preșcolare din Pârjolteni, Buda și Parcani, iată că acum, la început de an, alte două grădinițe s-au ales cu ceea de ce aveau nevoie.
Astfel, grădinița ”Lăstărel” din orașul Călărași, und emerg zilnic 260 de copii, a primit trei tobogane și trei balansoare, astfel că a reușit să amenajeze un teren de joacă modern.
Darurile au venit, ca de obicei, după ce administrația grădiniței a cerut ajutor.
”Avem multe neajunsuri la grădiniță, dar ne-am gândit că un teren de joacă este prioritar pentru copii, mai ales că cel vechi era periculos și l-am demontat cu ceva timp în urmă. De aceea și am solicitat echipament pentru un teren de joacă nou”, a explicat Tatiana Spânu, directoarea grădiniței, după care a adăugat: ”Copiii erau dornici de un astfel de teren de joacă, am văzut asta în ochișorii lor”. Potrivit directoarei, valoarea totală a terenului de joacă este de 50 mii de lei.
Norocul a dat și peste grădinița din Hârjauca, unde sunt înscriși 104 copii. Aici, grație aceleeași fundații și tot la solicitarea conducerii, au fost aduse materiale de construcție și o plită electrică.
Șeful statului, Igor Dodon, promitea, anterior, că toate instituțiile preșcolare din Republica Moldova vor primi ajutoare din partea fundației conduse de soția sa. Dânsul, însă, nu a precizat niciodată de unde vin banii în această fundație.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *