Greaua soartă a primarilor noștri de ieri și de azi

Scrisoare primarului
Domnule primar, orinde ai fi și oricine ai fi,
Te cunosc demult, de la începutul Independenței, când, pentru prima dată, pe valul emancipării naționale, ai organizat plecarea entuziaștilor din sat la o activitate de omagiere a lui Mihai Eminescu, desfășurată în mijloc de codru des.
La întoarcere, toți cei din autobuz cântam cu mândrie: „Basarabie frumoasă,/ Bine te-ai gătit mireasă/ Că ți-aducem pețitor, pețitor/ Mândrul nostru tricolor”.
Ce clipe frumoase!
Apoi, în 1992, s-a declanșat războiul de la Nistru. Mai mulți băieți din sat s-au ridicat în apărarea pământului strămoșesc. I-ai condus până la linia frontului, apoi te-ai întors să ai grijă de familiile lor, să aduni merinde și alte lucruri necesare, cu care ajungeai periodic la ei. Unii nu s-au mai întors vii. Tu ai știut cum să alini durerea celor apropiați și ai făcut așa, încât satul să păstreze memoria lor, a eroilor.
În primii ani post-sovietici, lumea era buimăcită. Numai tu știi cum ai putut lega tei de curmei ca să supravețuim.
Își amintești? Iarna, la școală nu erau cărbuni suficienți ca să funcționeze centrala nesătulă, de tip sovietic. Și atunci, cu directorul împreună, ați pus la cale construcția de sobe în fiecare clasă. Lemne se mai găseau. Dar îți făceai griji să nu leșine cineva de fum sau, din neatenție, vreun incendiu să nu izbucnească.
Între timp, sărăcia devenea tot mai mare. Bani nu erau, salariile nu se dădeau cu lunile, impozitele nu se acumulau. Lumina se furniza după un orar gândit anapoda.
S-au înmulțit nemulțumirile, scandalurile și bătăile, furturile și multe alte năpaste. Toți veneau la tine după dreptate, în biroul trist și rece, cu mucegai prin colțuri.
Dar cu pământul? Câtă răbdare și câtă sănătate a trebuit să consumi ca să-i împroprietărești pe toți după lege?! Și iarași ceartă și bătăi între proprietarii megieși, țăruși mutați, strămutați și aruncați, judecăți nesfârșite.
La un moment, mi s-a creat impresia că statul i-a dat primarului numai ștampilă. Și oameni săraci, școli și grădinițe ruinate, casă de cultură avariată, țărani împroprietăriți, dar fără tehnică agricolă, pedagogi și lucrători medicali legați și ei de pământ pentru a se hrăni, pensionari necăjiți… Te-ai trezit fără un sfanț în caznaua primăriei.
Ai ținut piept cînd a fost mai greu. Și ai vrut să pleci. Dar n-ai plecat.
Te cred, ți-a fost greu. A venit, ca și prima dată,  același grup de cetățeni și te-au convins. Ți-au zis că ești un bun gospodar, lumea te respectă și vei reuși. ”Ba bine că nu”, ai zis.
Pârghiile primarului sunt la Chișinău.
Și atunci… Vin emisari cu cravată sau fără, care-și dau mare importanță, și-ți dau de înțeles că ar fi bine să candidezi la funcția de primar pe lista partidului de la putere.
Apropo despre alegeri.
Toți caută să se folosească de tine. Guvernarea vede în primar un furnizor sigur de voturi. Opoziția mizează și ea pe susținerea ta, să-și facă loc printre oameni. Iar tu, precaut fiind, ai vrea să o ajuți, căci, dacă vine mâine la putere? Finalul, însă, e același: de câștigă puterea, îi vinovat primarul; de câștigă opoziția, tot primarul este vinovat.
Guvernarea are în primarul său un instrument gata în orice situație să ogoiască lumea, ca oamenii să fie cuminți și să nu dorească prea multe. Oare nu-i clar pentru tine că, atunci când ți-au venit ”pețitorii”, nu ți-au explicat și regulile de joc reale, care, de fapt, sunt altele decât cele prevăzute în lege.
Totuși, ai acceptat și ai mers mai departe. Ai căutat, ai învățat din mers multe lucruri noi și prielnice pentru comunitate. Și multe le-ai reușit.
Oare unde ai învățat să deschizi ”cum trebuie”  ușile din capitală, pentru a obține aprobarea unui apeduct sau a unui drum spre școală?
Și încă ceva.
De ce primarul continuă să fie tratat ca un cerșetor, să bată drumurile, să se umilească, să ceară. Păcat și rușine că, la atâția ani de  independență, după atâtea reforme și pseudoreforme, multe lucruri se rezolvă conform cu vechea mentalitate.
Dar câte explicații trebuie să dai, în fiecare zi, zecilor de cetățeni ce dau busna în primărie! Dar cum ești întâmpinat de soție, de copii, atunci când, până după miezul nopții, execuți funcții improprii unui primar: de inginer-operator-fochist, pentru a restarta centrala gimnaziului sau grădiniței, ca să nu înghețe sistemul termic?
Știu, ești în sat și inginer-cadastral, și arhitect, și supraveghetor, și polițist, și ecologist, și judecător,  și pompier, și comisar militar. Tu trebuie să găsești individul care a aruncat gunoiul în iaz, să previi scandalul în familia lui cutărică, să alungi vitele din lanul cu grâu și așa mai departe.
Si… directorul gimnaziului vrea schimbarea acoperișului; jumătate de sat vrea apă potabilă; mahalaua nouă nu are curent electric; preotul vrea și el susținere pentru schimbarea policandrului din biserică și câte altele își așteaptă rândul.
Și directorul casei de cultură are o problemă: demult n-a mai deschis ușa. Nu vine nimeni la casa de cultură decât la adunările din campaniile electorale. În rest, tineretul pleacă… pleacă… pleacă…
Dumitale, domnule primar, nu te poticni. Piedici vei avea, curse ți se vor mai întinde. Ține la demnitatea ta, domnule primar, și pășește înainte!
Te vei menține în fruntea satului,  vei fi în continuare sprijinul bătrânilor, vei deveni speranța tinerilor, care, mâine-poimâine, vor veni cu investiții în localitatea al cărei primar pe bună dreptate ai fost ales.
Alexandru Lipcan,
P.S. Aceste rânduri le-am scris în memoria regretatului Ion Bejan, primar de Pârlița, raionul Ungheni, de la moartea căruia se împlinesc, iată, 40 de zile  (A.L.)