În week-end poliția nu doarme

Începând cu 16 februarie și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, angajaţii Inspectoratului de Poliție Nisporeni au desfășurat numeroase activități de informare a cetățenilor privind respectarea regulilor de circulație rutieră, prevenirea cazurilor de sustrageri și violență în familie.
Au mers pe la casele unor familii social vulnerabile, au verificat persoane aflate în evidența poliției.
În vizor n-a fost doar orașul Nisporeni, ci și satele Brătuleni, Boldurești, Zberoaia.
Potrivit unei informații plasate  pe pagina de facebook a Inspectoratului de Poliție Nisporeni, polițiștii au patrulat, pe timp de noapte, cartierele, străzile și locurile mai greu accesibile, fără iluminare publică pe timp de noapte, care prezintă un risc sporit de comitere a infracțiunilor și contravențiilor. Mai mult ca atât, s-a discutat cu cetățenii pe care i-au întilnit pe străzi, aceștia fiind informați despre evoluția fenomenului infracțional din teritoriu, despre crimele ce se pot comite în stradă, dar și despre măsurile de precauție, pentru a nu admite cazuri neplăcute și chiar tragice.
”Prin intermediul acestor acțiuni, asigurăm sporirea nivelului de auto-protecţie şi siguranţă a populației”, se menționează în acel mesaj de pe facebook.
În aceeași perioadă, și angajaţii Secției securitate publică de la Inspectoratul de poliție Nisporeni au organizat întâlniri cu liderii şi membrii sectoarelor de ”Supraveghere de vecinătate” din Boldurești, Zberoaia, Mîrzoaia și Bolțun.
Acele întâlniri au avut ca scop familiarizarea cu situația criminogenă din localităăile respective. Au fost făcute și unele recomandrări, care le vor fi utile oamenilor în prevenirea infracțiunilor.
Polițiștii, împreună cu participanții la întruniri, au discutat și despre problemele cu care se confruntă membrii sectoarelor de ”Supraveghere de vecinătate”, dar și despre metodele de soluționare a acestora.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *