Femeile din Ungheni vor purta pantofi de… lider

O nouă șansă pentru domnișoarele și doamnele din Ungheni de a învăța să fie lideri, să aibă încredere în forțele proprii. Asta, grație faptului că bibliotecarele de la filiala de carte românească a Bibliotecii județene ”George Barițiu”din  Brașov, cu sediul la Ungheni, Domnica Șovgan și Olga Burlacu, au fost implicate în proiectul ”Lab TIC – Femeia în pantofi de lideră”(Laboratorul tehnologiilor informaționale comunitare).

De notat că proiectul respectiv este coordonat de Biblioteca publică raională ”Vasile Alecsandri” din Telenești.
Potrivit Olgăi Burlacu, scopul este de a dezvolta competențele femeilor în comunicare și de a fortifica capacitatea lor de a deveni lider. Grupul țintă îl reprezintă domnișoarele și doamnele, care își doresc să se implice în viața comunitară sau să devină mai avansați profesional și personal.
”Serviciul respectiv oferă posibilitatea ca participanții să se familiarizeze cu literatura necesară și să utilizeze tehnologiile informaționale, obținând astfel rezultate mai bune în realizarea unor prezentări cu ajutorul programelor studiate”, a menționat Olga Burlacu.
În cadrul acestui proiect vor fi instruite minimum 100 de persoane.
La final de proiect, biblioteca va deține un suport teoretic și practic experimental, care va fi preluat și de alte biblioteci. În plus, grație proiectului respective, instituția s-a ales cu un laptop și două BeanBag XL (pufuri).
De notat că proiectul se va încheia la finele lunii martie.
”Biblioteca noastră este o bibliotecă cu miros de nou, cu bibliotecari instruiți, deschiși inovației, care, cu siguranță, va da naștere de noi lideri în comunitate”, a subliniat Olga Burlacu.
De menționat că filiala de carte românească a Bibliotecii Județene ”George Barițiu” din Brașov se află în incinta Școlii Primare ”Spiridon Vangheli” din Ungheni.
Biblioteca are un fond documentar de 9000 exemplare.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *