Provocare la început de an sălbatic. ”Nu vă imaginați cât e de frumos și de bine să te simți liber”

Interviu cu Lucia Bacalu, directoarea ziarului EXPRESUL

Ideea de a realiza un interviu cu directoarea publicației „Expresul” mi-a venit după împlinirea a 10 ani de la fondarea ziarului. Mi-a părut intrigantă propunerea pe care urma să i-o înaintez. Mi-am dorit să o cunoașteți și în altă ipostază decât cea de autoare sau reporter: în cea de interlocutor.
”Este o provocare”, mi-a zis dumneaei. ”Da, am confirmat. O provocare la început de an sălbatic”.
De ce, în care circumstanțe, ați ales tocmai jurnalismul?
Am avut norocul să mă nasc și să cresc într-o familie de intelectuali. Și, deoarece, pe vremuri, televiziunea română era accesibilă doar în localitățile din apropierea Prutului, veneau la noi acasă, deseori, scriitori, actori. Veneau, îmi amintesc, mai ales în zi de marți, când la TVR era ”Seara de teatru”. Copil fiind, îi ascultam cu gura căscată, mă impresionau discuțiile lor. Ei bine, mulți dintre cei ce ne-au pășit pragul lucrau în presa acelor ani. Mi-l amintesc pe Gheorghe Cutasevici, pe Efim Tarlapan… Apoi pe Aurelian Silvestru.  În plus, mi-a plăcut dintotdeauna lectura, mi-a plăcut să descopăr lucruri noi. Decizia de a fi jurnalist am luat-o în clasa a cincea și nu mi-am mai schimbat-o.
Dacă m-ați întreba dacă nu regret că am ales jurnalismul, nu cred că aș ști ce să vă răspund exact. Pe de o parte, jurnalismul mi-a oferit șansa să cunosc oameni noi, de tot felul: de la șefi de stat până la oameni simpli, care nu știau nici măcar a citi, dar foarte înțelepți. Jurnalismul mi-a oferit șansa să călătoresc foarte mult, să cunosc locuri fabuloase atât de la noi, cât și din străinătate. Pe de altă parte, sunt sigură că într-un alt domeniu aș fi putut fi mult mai asigurată din punct de vedere financiar, mult mai liniștită, fără presiuni de tot felul și apropo-uri, ca să nu le spun amenințări. Aș fi fost mult mai mult acasă, lângă familie, lângă copii.
De zece ani sunteți director al „Expresul”-ui , aveți în spate și o lungă activitate ca reporter. Nu era mai ușor pe când erați simplă jurnalistă?
Sigur că era mai ușor. Cel mai bine m-am simțit în calitate de reporter. Atunci am avut parte de cele mai interesante experiențe. Ca manager, ești responsabil nu doar de tine, ci și de colegi. Dar a fost o provocare pentru mine și sunt mândră că am reușit să-i fac față. Aproape nimeni nu credea că vom rezista mai mult de doi-trei ani. Iată că am pășit deja în al 11-lea an de activitate.
Dumneavoastră demonstrați un jurnalism combativ, critic. Vi s-a întâmplat să fiți rugată să nu dați curs vreunui material?
Au fost câteva tentative, dar le-am spus foarte clar acelor ”solicitanți” că nu mă vând. Eu nu critic de dragul criticii. Pur și simplu, nu suport minciuna, fățărnicia, lașitatea și, mai nou, trădările și corupția.
Este greu unei publicații să-și mențină echidistanța, nepărtinirea?
Nu vă imaginați cât e de frumos și de bine să te simți liber, să știi că nu trebuie să-i mulțumești nimănui, nici unei fundații, nici unui lider de partid pentru patinoare, tractoare sau televizoare. E cel mai înălțător sentiment și, din păcate, constat că tot mai puțini și mai puțini au parte de el. Frica și obediența e tot ce le-a rămas multor concetățeni de-ai noștri. Fiind liber, singur că e simplu să fii și echidistant.
Cum credeți, de ce un material incendiar adună un număr mai mare de cititori?
Dacă aveți în vedere senzaționalul, cred că oamenii noștri, în mare parte, sunt dornici de tot felul de istorii, pornind de la iubiri trădate și terminând cu violuri. E mai simplu să citești așa ceva decât un articol bine pus la punct, la care ai lucrat zile în șir.
De la „Expresul de Ungheni”, la o publicație regională. E o strategie comercială?
Da. Dar și o provocare. Ne-am dorit mult să facem un alt fel de publicație. Or, în Republica Moldova marea majoritate a redacțiilor aleg să realizeze ziare raionale: e și mai simplu, și mai ieftin. Noi am hotărât să ”revenim” la fostul județ Ungheni. Nu am greșit. A crescut numărul abonaților, avem mai multă publicitate. În plus, ne-am schimbat viziunea asupra jurnalismului, vedem evenimentele ”global” și, respectiv, le abordăm altfel .
În politică, fără înțelegere și susținere din partea celor apropiați, nu se reușesc prea multe, dar în jurnalism?
În jurnalism, cu atât mai mult. În cei circa 30 de ani de jurnalism, nu am avut nici un concediu integral, nu am fost nicio zi în concediu medical. Nu mi-am permis.
Ce așteptări are cetățeanca Lucia Bacalu pentru anul 2018?
Când văd atâta fățărnicie în jur, nu mai știu ce să cred. Nu vedeți cum i se închină președentelui – atenție! – Fundației ”Edelwais” orice șefuleț de la Nisporeni? Pentru  niște oscioare aruncate pe ici-colea! Iar raionul Nisporeni, până nu demult, era vestit prin oamenii săi cu verticalitate. Nu mai există moralitate, nu mai există cumsecădenie. Și, totuși, vreau să cred că va fi mai bine. Nu poate să dureze o eternitate această fâșie neagră prin care trecem. Avem nevoie de oameni  noi. Și integri. Ei sunt. Încă nu toți au plecat. E nevoie doar să-i descoperim și să-i susținem. Și încă ceva: să ne implicăm toți cei care nu ne-am vândut nimănui și niciodată.
Alexandru Lipcan