Nu căuta formule pentru familii fericite, creați-le voi

Billy Graham scria, în cartea sa ,,Familia de altădată”: „Câinilor le vine ușor să-și arate afecțiunea. Ei nu se îmbufnează și nu stau supărați. Nu fug niciodată de acasă când sunt tratați nedrept. Nu se plâng niciodată de mâncarea ce li se dă. Nu se plâng de cum arată casa. Sunt cavaleri și curajoși. Gata să-și protejeze stăpâna cu prețul vieții lor. Le plac copiii, indiferent de cât de gălăgioși și supărători ei sunt. Câinilor, pur și simplu, le place să fie în compania lor. De fapt, câinii fac concurență soților (bărbaților) și, dacă aceștia ar copia mai mult din virtuțile lor, viața în familiile noastre ar fi mult mai placută”.
Nici o familie nu e perfectă. Ne certăm, ne luptăm unul cu celălat. Ajungem să nu ne vorbim. Dar, în cele din urmă, familia este familie. Dragostea va există mereu în ea.
Astăzi m-am amintit de cumnata mea. Avea un fel al ei, deosebit, de a se comporta în situații dificile. Mai ales că soțul ei trăia după vechiul proverb: ,,Nu lăsa lucrul de azi pe mâine, lasă-l pe poimâne, poate nu va mai trebui de făcut”.
Fiind cu 20 ani mai în vârstă ca ea și ajungând la 95 de ani, cred că nu-și făcea mari probleme că robinetul curge, priza e stricată sau fierul de călcat a ars.
În fiecare seară i se prezenta o listă de treburi pentru a doua zi, pe care o citea, apoi o împăturea cu grijă, ascunzând-o în buzunar. Și uita de ea.
Cumnată-mea îi zicea o dată, de două ori și, când vedea că nu are cu cine vorbi, începea concertul. Bocea, văicărându-se de viața ei grea. Era teatrul unui actor. Piesă în două acte. Primul act ținea de prezent și începea cam așa: ,,Of, de ce nu mor. Toți au bărbații ca bărbați numai al meu e de nimic. Doamne, strânge-mă odată, sau orbește-mă, surzește-mă să nu-l mai văd sau aud pe omul acesta!”.
Al doilea act ținea de trecut: ,,Doamne, ce doctori, ingineri, profesori m-au vrut, da eu m-am măritat cu mormolocul ista. Uite stă și se uită, da nu mă vede și nu mă aude!”.
După ce bocea un pic, se ridica și își continua treburile. Culmea, erau căsătoriți de 52 ani!
Când am întrebat-o la ce bun toate acestea, doar nu schimbă nimic, mai bine ar chema vreun meșter și toate problemele se vor rezolva. Răspunsul m-a dat gata. ,,Ei, draga mea, doar așa se simte și el important, luat în seamă. Crede că fără el mă prăpădesc…”.
Și iată așa, zi de zi. Ritualul cu lista nu dispărea, continua seară de seară. Acum, că a rămas singură, îi duce dorul, pomenindu-l numai de bine.
Timpurile s-au schimbat. Familiile se destramă ușor. Nu a rămas stimă, înțelegere, răbdare. Nu mai este nucleul de bază al societății.
Legătura esenţială dintr-o familie nu este cea a sângelui, ci a respectului şi bucuriei pentru viaţă . În orice ceartă dintre soț și soție pot să aibă dreptate ambii, pot greşi şi, de obicei, greşesc ambii. Această situaţie dă vieţii de familie farmecul său. Scara are treptele șubrede, dacă nu e îngrijită, riști să te prăbușești atunci când nici nu teaștepți.
,,Într-un colț pierdut al lumii, în desișul unui codru adânc, se afla o scară. Era o veche scară obișnuită, ușor de purtat, făcută dintr-un lemn uscat. Era înconjurată de brazi, mesteceni, toți niște arbori minunați.
Pădurarii care lucrau pe acolo ajunseră într-o bună zi în acel loc. Priviră cu milă scara: , Dar ce-o fi cu asta aici?”, se miră unul. ”Nu e bună nici măcar pentru foc”, spuse un altul.
Unul dintre ei luă în mână securea și doborî scara din două  lovituri. Aceasta se prăbuși într-o clipită. Într-adevăr, era un lucru de nimic. Pădurarii se îndepărtară hohotind.
Dar aceea era scara pe care, în fiece seară, se urca omulețul care aprindea stelele. Din acea noapte, cerul de deasupra codrului rămase fără stele.
Există o scară și în tine. În comparație cu atâtea lucruri ce-ți sunt date zi de zi, e o nimica toată. Totuși, e scara pe care poți să te înalți pentru a aprinde stelele cerului tău”.
Scara din noi e formată din mai multe trepte: treapta iubirii față de cei apropiați;t reapta amintirii, care e cea mai șubredă, fiindcă trăim cu ziua de azi; treapta inteligenței, care nu o trece oricine; treapta răbdarii, care s-a rupt, căci nu mai avem răbdare cu nimeni.
Morala: Fă-ţi loc în viaţă pentru lucrurile care contează, pentru familie şi prieteni, dragoste şi generozitate, distracţie şi bucurie. Fără astea, te vei trezi că eşti într-o cumpănă în mijlocul carierei şi să te întrebi cum ţi s-a irosit viaţa.
Când totul îţi merge ca naiba, singurii oameni care îţi sunt alături, fără nici o ezitare, sunt cei din familie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *