Lumi paralele

A fost stabilit un nou termen pentru darea în exploatare a drumului de centură a orașului Ungheni. Al cincilea la număr. Vorbesc de termenul-limită.  Cică, pe 4 decembrie, totul va fi gata.
Nu sunt specialist în domeniu, dar este foarte clar că muncitorii nu vor reuși să termine toate lucrările de pe acest traseu până la 4 decembrie. Este încă foarte mult de lucru.
Era, de fapt, foarte clar și anterior că nu vor reuși până la data stabilită: 31 octombrie. Dar dacă a promis ditamai ministrul Economiei, Octavian Calmîc, ne-am străduit din toate puterile să-l credem, chiar dacă, undeva, se strecurau și anumite bănuieli: oare Octavian Calmîc pricepe ceva în drumuri sau și el crede în poveștile altora?
Cineva încerca atunci să mă convingă că e un termen realist, că oamenii vor lucra non-stop, în trei ture, că nu au altă soluție, pentru că li s-a spus clar că vor fi amendați.
Iată că nu a fost posibil, chiar dacă s-a lucrat intens.
Lumea a așteptat ziua de 31 octombrie. Ce s-a întâmplat? A fost stabilit un nou termen: 4 decembrie. De ce 4 decembrie și nu 24? Au ei oare calculele lor, despre care noi nu avem cum să știm?
Am fost pe șantier. Nu vă imaginați în ce condiții lucrează acum muncitorii. E un frig de-ți pătrunde la oase. Un frig care este accentuat de vântul ce bate aproape neîntrerupt, căci e zonă de șes și Prutul e aproape.
Colega mea nici măcar nu a reușit să facă multe fotografii așa cum obișnuim noi, de obicei, să facem. A înghețat de tot și a putut să-și revină abia acasă.
Acum stau și mă gândesc: cei cu promisiunile ori ne au de proști, ori ei trăiesc într-o lume paralelă și au pierdut demult simțul realității. Sau nu le mai este rușine deloc să promită și să nu îndeplinească cele promise.
Cum poți spune în fața întregii lumi, de la televizor, că drumul de centură a orașului Ungheni va fi dat în exploatare pe 4 decembrie? Câtă precizie!
Și iarăși vor avea motive jurnaliștii să scrie că promisiunile nu au fost respectate. Și iarăși oficialitățile vor găsi scuze: că timpul a fost nefavorabil, că nu mai știu eu ce.
Nu exclud, poate că sunt puse în fața executorilor lucrărilor termene exacte. Și trebuie puse. De fapt, trebuiau puse cu mult înainte, nu acum, când au fost depășite toate termenele posibile.
Acum alergăm din urma trenului și arătăm finanțatorului – Uniunii Europene – că suntem oameni neserioși.
Dă Doamne ca acest drum să fie dat în exploatare până la finele anului curent. Ar fi ideal să se întâmple chiar pe 4 decembrie, deși aproape că nu sunt șanse. Dar, cine știe. Să mai credem oare în minuni?
După mine, ceea ce se întâmplă pare un joc de-a pisica și șoarecele. Ei promit lucruri irealizabile, iar noi ne facem că îi credem. Ei sunt fericiți, pentru că cred că noi îi credem, iar noi suntem fericiți că-i putem face fericiți pe ei.
Și iată așa, toată lumea-i fericită.