Lecții de jurnalism oferite de ”Expresul”

Tinerii jurnaliști din cadrul Clubului jurnaliștilor din Călărași au învățat, la finele săptămânii trecute, ce înseamnă să fii un jurnalist bun și cum să scrii un articol de calitate.

”Pentru a fi un bun jurnalist trebuie să știi ce vrei”, le-a spus Natalia Junghietu, redactor-șef la  ”Expresul”, care are o experiență în domeniu de peste nouă ani.
Ea a fost cea care le-a vorbit tinerilor jurnaliști călărășeni despre tehnicile de realizare a unui interviu, cum ar trebui să se comporte când discută cu o presoană, ce fel de întrebări să adreseze și cum ar putea să obțină cât mai multă informație necesară pentru scrierea unui articol.
”A ști să pui întrebări pentru un articol de ziar este o abilitate specială”, a subliniat dânsa.
Imediat ce au aflat aceste informații, participanții la training  au fost supuși și unui exercițiu practic, ca să demonstreze dacă au însușit lecția.
S-au descurcat foarte bine.
Cu toate acestea, atunci când au fost întrebați dacă și-ar dori să fie jurnaliști, doar Tatiana Morari, elevă la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Călărași, a răspuns afirmativ.
Ceilalți au zis că… se vor gândi.
Majoritatea celor care s-au înscris în Clubul Jurnaliștilor își doresc și altceva, nu doar să afle ce presupune jurnalismul.
”Vreau să am mai multă încredere în mine, să discut liber cu oamenii, să fiu mai deschisă și mai implicată în ceea ce fac”, a recunoscut Andreea Coțofană, elevă la Liceul ”Mihai Eminescu” din Sipoteni. Mihaela Aghenie, elevă la Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași, a spus că-și dorește să-și dezvolte abilitățile de a scrie, iar Maria Popa de la Liceul ”Vasile Alecsandri” – să învețe să se exprime liber, să nu apară dificultăți atunci când vorbește cu publicul și în public.
Tineri jurnaliști au avut de pregătit și o temă pentru acasă: un interviu cu primarul de Călărași, Nicolae Melnic, despre vizita dânsului în Franța.
În această vinere, pe 24 noiembrie, tinerii călărășeni vor efectua o vizită în redacția ziarului


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *