În capitala Uniunii Europene. La sediul NATO și EEAS

6 noiembrie, ora 8:30. Bruxelles. Orașul e mult prea activ, iar oamenii se grăbesc la muncă. E zi de luni. Iar noi, un grup de jurnaliști din presa regională  din Republica Moldova, pornim spre sediul NATO.

Pentru unii, e o înfricoșătoare alianță, pentru alții, însă – o organizație de unde pornește pacea. Ceea ce am putut vedea și auzi aici este că, într-adevăr, NATO are reguli clare, care trebuie respectate. Am simțit-o și pe propria piele.
La intrare în sediu am fost rugați, amabil desigur, să lăsăm toate  ”armele” (telefon, reportofon, aparat foto etc.). Am trecut prin detectoare de metale, după care cei de acolo, ca să încălzească atmosfera,  ne-au urat succese și o zi bună.
Ne-am întâlnit cu un reprezentant al serviciului de presă, care cunoaște tot despre colaborarea și relația cu Republica Moldova, cu un responsabil de acolo, care ne-a vorbit despre parteneriatul dintre Republica Moldova și NATO.
Schimbarea viziunilor despre NATO
Chiar dacă nu am avut reportofon, am reținut câteva fraze importante, pe care le-am auzit de la cei ce care am discutat și care merită să fie luate în vizor.
”Fiecare țară trebuie să-și aleagă calea pe care vrea să meargă. NATO nu impune și nici nu insistă ca un stat sau altul să fie membră a alianței”.
”Republica Moldova trebuie să hotărască singură ce fel de armată își dorește”.
”O țară care alege vectorul Uniunii Europene nu este obligată să aleagă și NATO”.
”În cadrul serviciului NATO nu facem pregătiri pentru război, se fac exerciții pentru securitate și  apărare”.
”Oamenii sunt puțin informați despre activitatea NATO și misiunea noastră”.
”În prezent, Republica Moldova este o țară neutră, nu se vorbește nicăieri de vreun statut de membru NATO, iar neutralitatea nu afectează imaginea ei”.
”NATO oferă țărilor membre nu doar echipamente și arme, ci, mai întâi de toate, consultanță”.
”Uniunea Europeană vine cu o agendă mai largă, acoperă politici din diferite domenii. NATO e pentru securitate și, implicit, pentru dialog politic”.
Ora 15:00, ne îndreptăm spre Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS)
Însoțiți de un reprezentant al instituției, mergem să ne întâlnim cu un ofițer de comunicare din cadrul  Echipei de forțe strategice de comunicare strategică din Est. Discuțiile au fost îndreptate asupra falsurilor care se produc în media și, mai ales, în regiunea de Est a Europei. ”În prezent, luptăm cu propaganda rusească și trebuie să conștientizați că această propagandă este una ce vine cu o strategie bine pusă la punct”, ne-au spus reprezentanții EEAS.
În următoarele zile, avem stabilită o întâlnire cu Dirk  Schuebel, șeful Direcției relații cu Ucraina, Moldova, Belarus și Caucazul de Sud. Suntem așteptați și la Comisia Europeană, după care vom merge la studioul TV al Comisiei Europene.
Am vizitat și Parlamentul European și, evident, ne-am întâlnit cu câțiva deputați europeni. Dar despre toate acestea , ediția următoare a ”Expresului”.
 
 
 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *