În beciul unui vinificator de excepție, premiant al concursurilor naționale

Am vrut să vedem cu ochii niștri unde și cum se produce unul dintre cele mai bune vinuri de casă din Republica Moldova. Se știe deja că Tudor Șeptelici, căci despre el e vorba, este deținătorul unuia dintre cele opt ”Poloboace de Aur” ce au fost înmânate în acest an de Ziua Națională a Vinului.

Un alt ”Poloboc de Aur” i-a fost decernat și în anul 2015.
Când i-am telefonat, era pe podgoriile satului Milești din raionul Nisporeni
Ulterior, aveam să aflăm că are acolo câteva plantații de vii, că la Milești a muncit 25 de ani, dintre care 17 – la celebra fabrică de vinuri de acolo, iar alți opt ani a fost primar.
A acceptat propunerea noastră și ne-a promis că ne va telefona imediat ce va fi acasă.
În scurt timp, ne-a telefonat. ”Puteți veni oricând. Vă aștept”, a zis.
Nu a așteptat prea mult.
I-am pășit pragul chiar a doua zi
De la poartă ne-a condus spre beci, așa cum ne-a fost înțelegerea.
Să fi văzut cu cât entuziasm ne-a povestit despre vinurile pe care le produce, despre experimentele pe care le face an de an. ”La mine, sincer să vă spun, e laborator aici, nu beci”, a făcut o remarcă.
Cu adevărat, am văzut, una lângă alta, 20 de butelii de sticlă a câte 55 de litri fiecare. ”Muscat, Chardonnay, Sauvignion, Cabernet, Cabernet, Sauvignion, Muscat, Muscat…”, tot arată la butelii, după care spune: ”Aici experimentez”.
Apoi își împătășește planurile de viitor
Jos, în beci, își va păstra colecția de sticle cu vin. Sus va instala o cameră frigorifică pentru vinul pe care îl va produce.
”Mă gândesc să mă concentrez doar asupra creșterii strugurilor și producerii vinului. Probabil, voi lucra în administrația publică până la anul nou și gata”, spune.
Tudor Șeptelici este, la ora actuală, specialist principal în probleme de pomicultură, viticultură şi mecanizare în Direcția Agricultură și Alimentație Ungheni.
I-a dedicat vinificației aproape 50 de ani
”V-a plăcut totdeauna procesul de fabricare a vinului?”, îl întreb. Fața i se luminează. ”Foarte mult”, răspunde.
A fost angajat la punctul de vinificație din Frăsineși imediat după absolvirea școlii medii, în 1969. Acolo lucrase și tatăl său aproape un sfert de secol. După armată, a învățat la Colegiul de viticultură și vinificație din Grătiești, apoi a urmat Universitatea Agrară, după care a învățat la Universitatea Tehnică.
Despre  vii și vinuri știe aproape tot
”Ca să faci un pahar de vin bun, trebuie s-o iei de la rădăcina tufei de viță de vie. Să știi cum s-o tratezi, când… Depinde mult și de temperatura aerului, și de umiditate, și de soare… Depinde când și cum culegi strugurii. Indiferent de unde-i iau, insist să-i culeg cu mâinile mele. Apoi vine procesul de zdrobire a strugurilor, datul la teasc și tot așa mai departe. Ca să ai un vin bun, trebuie să ai grijă de el anul în jur. Să mă vedeți cum stau în genunchi pe lângă butoaie: ba să le răcesc, ba să le încălzesc…”, povestește, după care concluzionează: ”Cred că oamenii vor înțelege odată și odată că, dacă vor să obțină un vin de calitate, trebuie să cunoască totul, de la A la Z”.
Cum se bea?
”Ne lăudăm cu cele mai bune vinuri, dar să nu uităm că suntem țara unde se bea foarte mult. Ce sfat le-ați da consumatorilor de vin?”, îi mai adresez o întrebare la final.
Tace o clipă, după care ne invită în casă. Aici ne arată o tăbliță, pe care scrie: ”Cele zece porunci ale consumatorului de vin”. ”Chiar vă rog să o publicați, ca s-o citească toți”, spune.
Tot aici observăm zeci de diplome și trofee. Le-a primit de-a lungul anilor pentru activitate prodigioasă în complexul agroindustrial, pentru prezentarea celor mai calitative produse autohtone și promovarea lor, pentru promovarea raionului Ungheni la expoziții și festivaluri… Tutdo șeptelici mai este și membru al Asociației producătorilor și exportatorilor strugurilor din Moldova, iar cu asta am spus tot.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *