Ce mai istericale se aud din nou

Cu mulți ani în urmă, îmi amintesc, urma să merg la un șef de prin partea locului pentru un interviu. Cam călcase pe bec acel șef, iar întrebările ce le pregătisem trebuiau să facă lumină.
Deci, ne-am înțeles să ne întâlnim.
Omul mă aștepta. Imediat ce am intrat, mi-a aruncat în față: ”Ai fost la Marea Adunare Națională?”.  Fusesem.
Dar întrebarea lui, care nu avea nici un fel de tangență cu subiectul pe care urma să-l discutăm, m-a deranjat într-atât, încât i-am răspuns scurt: ”Nu”.
Să vedeți ce a urmat. Omul s-a înnegrit la față și a strigat: ”Ieși! Eu nu am ce discuta cu asemenea persoane!”.
Ulterior, am scris un editorial la acest subiect, menționând că, se pare, cartea de vizită a oricărui cetățean de la noi este participarea sau ne-participarea la Marea Adunare Națională.
De atunci au trecut peste 25 de ani. Acel șef de pe vremuri a dat bir cu fugiții, căci controalele care au urmat în instituția pe care o conducea au scos la iveală multe nereguli, inclusiv delapidări de fonduri.
În schimb, omul era mare patriot și participase la Marea Adunare Națională! Nu m-aș mira deloc dacă l-aș întâlni azi printr-un partid de la guvernare, plin de hoți și de corupți.  De fapt, mulți dintre acei mari patrioți s-au aciuat azi prin birouri călduțe. Unii conduc, alții duc oala conducătorilor. Dar ce mai strigau odinioară pe la mitinguri, se băteau cu pumnul în piept că mai mari patrioți decât ei nu-s și nu au fost niciodată.
Ce mai, astfel de personaje știu cum să se afle mereu în treabă, știu s-o ia cu prăjina înainte, să eticheteze pe oricine nu le convine, să pună la zid.
Astăzi, specimenele de altă dată iar au ridicat căpșorul. Și ce mai istericale se aud din nou. Doar că alta e întrebarea: ”Ești unionist? Ești pentru Unire?”.
Doamne ferește să faci o pauză sau să ridici vreo sprânceană în semn de întrebare. Se repăd ca șacalii asupra ta, te linșează, te sfâșie.
Nu știu de ce, dar sunt aproape sigură că mulți dintre ei nu au nici o treabă cu Unirea. ”E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, vorba lui Eminescu. A scrie pe rețelele sociale adevărate tratate despre unire, despre reunire, despre dușmanii unirii etc. e cel mai simplu. Sau a blestema, a blama, a murdări.
Să muncești zi de zi pentru Unire a complicat. Nu prea am auzit ca acești țipălăi – din ce în ce mai mulți – să fi făcut ceva concret ca să apropie acel moment.
Ieșitul la rampă și isteria – doar asta pot. Am impresia că unii dintre ei sunt chiar plătiți pentru a arunca în stânga și-n dreapta cu injurii și blesteme. Alții o fi auzit pe undeva că boss-ul și-a propus să înfăptuiască Unirea în 2018 și cum să nu fie ei primii la împărțirea turtei?
Eu știu un singur lucru: dacă vrei cu adevărat ceva, își sufleci mânecile și te apuci de muncă, clădești cărămidă cu cărămidă, îi convingi și pe alții să ți se alăture. Nu e simplu deloc. Dar se poate. Dacă se dorește.
La noi, însă, nu se dorește. Și nici nu se poate.