Tancul de la Cornești. ”Mari iubitori de istorie s-au găsit!”

După ce, anul trecut, s-au dat în spectacol, iată că acum socialiștii, se pare, au ”înfiat” tancul de la Cornești.
Uitat de toți și înconjurat de buruieni odinioară, în prezent mașina e vopsită în verde aprins, iar  deasupra are inscripția ”За Родину!” (”Pentru Patrie”). Despre ce patrie o fi vorba, doar socialiștii știu.

Primarul de Cornești, Vera Buga, ne-a zis că e la curent cu isprava socialiștilor. Aceștia, cică, în primăvară, veniseră la primărie să ceară bani pentru reabilitarea tancului. Nu au primit nimic, căci acel tanc nu se află în evidența primăriei și nu există nici un document cu privire la el.
Socialiștii nu s-au pierdut cu firea.
”Din câte am înțeles, au pus mână de la mână, au mai primit ceva bani și de la ”centru”, astfel că au reușit ceea ce și-au propus”, a explicat Vera Buga.
Potrivit dânsei, renovarea tancului a avut loc înainte de Ziua Victoriei. ”Vă spun sincer, nu am fost până acum acolo, să văd ce au făcut”, a recunoscut primarul.
Am fost noi. Tancul e bine mersi.
”Indiferent dacă e considerat monument sau ba, nimeni are dreptul să intervină, să ”renoveze”. Acest fapt  poate fi considerat o pângărire. E o batjocură”, a declarat pentru ”Expresul” Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni. Potrivit dânsului, și tancul de la Cornești, și tunul din centrul orașului Ungheni au fost instalate hoțește, fără să existe vreo decizie în acest sens. ”Cea mai bună soluție e ca să fie demolate”, a accentuat istoricul.
În prezent, susține dânsul, tancul de la Cornești este folosit doar în scopuri politice. ”Mari iubitori și cunoscători de istorie s-au găsit”, a făcut el o replică, cu referire la cei care au decis să-l vopsească.
Am telefonat la secția Cultură și Turism Ungheni, pentru a afla dacă tancul respectiv este sau nu inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat. ”Nu, nu este inclus”, ne-a spus Vadim Pîslaru, unul dintre specialiștii din această instituție.
Reamintim că, anterior, fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, declara că va lua toate tancurile din țară și le va duce la Muzeul Ocupației Sovietice, ceea ce a declanșat o adevărată isterie între socialiști. Tancul de la Cornești fusese înconjurat și păzit de ei timp de trei zile în iarna trecută.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

  • Acest tanc nu are nici o valoare istorica a fost adus de la Odessa de la o unitate militara (по блату) pe o remorca apoi aici a urcat pe postament cu motorul propriu de aceia a si fost amplasat la locul unde se afla ca sa nu fie utilizata o macara

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *