Ca în povești: ce n-a făcut în doi ani, va face într-o lună

Circulația pe drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi deschisă începând cu 31 octombrie curent, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei din 30 septembrie.

O decizie în acest sens a fost luată în urma vizitei pe șantier a viceprim-ministrului Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, de comun acord cu reprezentanții companiilor antrenate la reabilitarea drumului, se menționează în același comunicat.
Nu se vorbește însă nimic despre starea de lucruri pe acest drum la ora actuală.
Echipa ”Expresul” a realizat un reportaj FOTO de pe acest șantier cu două săptămâni în urmă. Chiar dacă nu sunt specialiști în domeniu, reporterii noștri au stabilit că este încă foarte mult de lucru. Despre aceasta vorbesc și fotografiile plasate în ziar, dar și pe Expresul.md.
Cu o lună în urmă, o inspecţie a Administraţiei de Stat a Drumurilor atesta că antreprenorul – OHL ZS (Cehia), contractat pentru construcția centurii de ocolire, realizase doar 48,27% din lucrările de construcție şi a încălcat prevederile acordului, dar şi a unui Plan de Acțiuni.
Reamintim că, la 7 iunie, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Usatîi, fiind într-o vizită la Ungheni, declarase că progresul înregistrat pe șantierul respectiv e de doar 28,81%.
Altfel spus, OHL ZS trebuie să realizeze acum, într-o lună, un volum de lucrări ce nu a fost efectuat în decurs de mai bine de doi ani.
Investiția totală pentru drumul respectiv, cu lungimea de 7,71 km, este de 10 milioane 730 mii de euro, bani oferiți sub formă de grant de Uniunea Europeană.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *