Donație de cărți pentru biblioteca din Dereneu

La sfârșitul lunii august, în ajun de sărbătoarea națională ”Limba noastră cea română”, biblioteca publică din Dereneu și-a îmbogățit rafturile cu încă 305 cărți.
”Acestea au venit din partea poporului american, prin intermediul lui Kayuyum Koban, voluntară la Corpul Păcii, pe care am avut-o timp de doi ani la noi”, a explicat Elena Scurtu, șefa bibliotecii pentru maturi din Dereneu.
Potrivit dânsei, valoarea totală a cărților este de circa 20 mii de lei. ”Împreună cu Kayuyum, am selectat titlurile de cărți de care aveam nevoie în bibliotecă, inclusiv cele care vin în ajutor programului școlar, după care dânsa a găsit sponsori și noi am achiziționat cărțile”, a mai spus Elena Scurtu, menționând, totodată, că toate cărțile sunt în limba română. Printre acestea se găsesc și cărți pentru copii, și pentru maturi, dar și diverse dicționare.
În prezent, biblioteca numără circa 3800 de cărți, 90% fiind în română.
”Chiar dacă nu am făcut achiziții proprii atât de impunătoare în ultimii ani, deocamdată ne descurcăm cu ceea ce avem. Dar să ai o carte bună în bibliotecă niciodată nu strică”, a menționat șefa bibliotecii.
De notat că anul trecut, tot cu ajutorul voluntarei de la Corpul Păcii, Kayuyum Koban, biblioteca publică din Dereneu a mai primit o donație de cărți, doar că în limba engleză. Acestea au fost binevenite pentru copiii care studiau limba engleză la bibliotecă.
”Păcat că doi ani au trecut atât de repede. E bine când ai un voluntar al Corpului Păcii în sat. Cu ajutorul lui, poți rezolva multe probleme, chiar dacă acestea par minuscule la prima vedere”, a conchis Elena Scurtu, mulțumindu-i, totodată, și primarului localității, Elena Oaserele, pentru implicarea și dezvoltarea culturii în satul pe care îl conduce.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *