Un drum nou către o grădiniță nouă

Au mai rămas zile numărate până va fi deschisă cea de a doua grădiniță din Sipoteni. Lucrările de reparație din interior sunt finalizate, mobilierul este instalat, iar acum se lucrează asupra amenajării teritoriului.
La 1 septembrie grădinița va fi deschisă oficial.
Grădinița nr. 2 va avea o capacitate de 320 de locuri. Construcția a fost începută cu exact 30 de ani în urmă, în 1987. Nu s-a reușit finalizarea ei atunci, în secolul trecut. Clădirea a fost conservată decenii la rând, după care, în 2015, lucărirle au fost reluate. Asta, grație finanțării oferite de Guvernul României.
A apărut, însă, o nouă problemă: lipsa drumului de acces către grădiniță. Autoritățile publice locale, totuți, au găsit soluția. Au aplicat la proiectul ”Migrație și dezvoltare locală” (despre care s-a scris în numărul anterior al ziarului ”Expresul”), în dorința de a construe acest drum cu forțe comune. Au fost acceptați.
”Cel mai probabil, vom începe construcția drumului în primăvara anului viitor, după ce vom colecta banii necesari”, a anunțat viceprimarul Sergiu Lazarchevici, după care a precizat: ”Nu este nici un fel de drum spre grădiniță, este un șes, de aceea trebuie să găsim acum o soluție  temporară”.
Dânsul a spus că va fi improvizat un drum de acces pentru cei care vor merge la grădiniță, iar la anul viitor deja va fi construit unul mai sigur și mai de calitate.
Potrivit lui Sergiu Lazarchevici, pentru construcția drumului de acces la grădiniță este nevoie de circa un milion de lei. O parte din bani vor fi donați de către Ambasada Elveției, iar cealaltă parte vor fi adunați de la sipotenenii plecați în străinătate.
”Nu avem o statistică oficială a emigranților, dar, în conformitate cu Registrele de evidență a populației din primărie, cam 30-40 % sunt plecați peste hotare, fie și temporar”, a accentuat viceprimarul de Sipoteni.
Dânsul s-a îarătat încrezător de reușită. ”Am discutat deja cu președintele diasporei moldovenești din California, SUA, Ruslan Vdovicenco, originar din Sipoteni. Dânsul ne-a asigurat că se vor implica cu toții și în acest proiect”, a spus Sergiu Lazarchevici.
Reamintim că, anterior, cu ajutorul diasporei, la Sipoteni au fost realizate și instalte două stele la intrarea și ieșirea din localitate.
Comuna Sipoteni este una dintre cele mai mari din Republica Moldova, cu o populație de circa 7500 de locuitori.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *