Câte o panglică roșie în semn de solidaritate

La Călărași, panglica roșie a fost vedeta ultimelor zile din săptămâna trecută. Au purtat-o zeci de oameni la piept.
Asta, pentru că, în a treia duminică din luna mai, peste tot în lume este marcată Ziua internaţională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA, iar panglica roșie simbolizează solidaritatea cu oamenii infestați cu HIV.
Astfel, specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică Raional Călărași s-au mobilizat și s-au încadrat în acțiunea ”Poartă panglica roșie, manifestă solidaritate” din cadrul campaniei ”Să învingem SIDA împreună!”.
În dimineața zilei de 19 mai, la intrarea în instituție, fiecărui vizitator i s-a prins la piept câte o panglică roșie. Mai mult decât atât. Potrivit Verei Lefter, medic epidemiolog la Centrul Sănătate Publică din Călărași, ei au fost atrași și în diverse activități, în cadrul cărora s-a vorbit despre promovarea modului sănătos de viaţă, despre măsurile de prevenire a infecției HIV și tratamentul SIDA, despre ajutorul acordat persoanelor infectate.
”An de an, sunt depistate tot mai multe persoane din raionul Călărași cu statut HIV pozitiv”, a menționat Vera Lefter. Potrivit dânsei, începâd cu anul 1998, când a fost depistat primul caz, și până pe 15 mai curent, au fost înregistrate 95 de cazuri de HIV/SIDA: 48 la femei și 47 la bărbaţi. ”Numai în 2016, au fost depistate primar 14 cazuri, comparativ cu 5 în 2015”, a mai adăugat medicul epidemiolog.
HIV/SIDA nu cruță pe nimeni, indifferent de vârstă. Astfel, de-a lungul anilor, au fost depistate infecții cu HIV la patru tineri până la 20 ani, inclusiv la doi copii până la 4 ani; 37 dintre persoanele infestate aveau vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani, iar restul – mai mari de 30 ani.  Cele mai multe personae infestate sunt din orașul Călărași – 26; restul sunt din mediul rural, mai exact, din 27 de localități ale raionului.
”În marea majoritate a cazurilor calea de molipsire a fost cea sexuală. O parte s-au infectat fiind la munci în străinătate, în special în Federația Rusă. Doar în două cazuri nu este exclus că au folosit droguri injectabile și s-au molipsit”, a subliniat Vera Lefter.
La ora actuală, în familiile persoanelor infectate se educă în total 44 de copii. Trist e faptul că din numărul total de persoane depistate ca infectate cu HIV/SIDA 22 au decedat. În present, se află în dispanserizare și supraveghere medicală 55 persoane, inclusiv patru gravide.
”Desfășurarea unor acțiuni de sensibilizare și informare a opiniei publice va contribui, sper eu, la îmbunătăţirea cunoştinţelor despre HIV/SIDA, la formarea unui comportament sigur, tolerant față de persoanele infectate şi, ca rezultat, la reducerea răspîndirii infecţiei cu HIV”, a mai spus, la final, medicul epidemiolog.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *