Spitalul raional Nisporeni are toate șansele să-și facă un frate
Spitalul raional Nisporeni are toate șansele să-și facă un frate. Pe 30 martie, directoarea instituției, Lidia Crăciun, a vizitat Spitalul municipal ”Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, România și a convenit cu directoarea Narcisa Farcaș asupra semnării unui Acord de colaborare.
”Dacă tot am ajuns la Reghin, în calitate de consilier orășenesc Ungheni, mi-am zis să profit de ocazie și să vizitez spitalul de aici”, a făcut o remarcă Lidia Crăciun.
Narcisa Farcaș s-a arătat mai mult decât bucuroasă de oaspetele de peste Prut. După un schimb de informații privind profilurile celor două spitale, directoarele au ajuns la concluzia că administrează instituții aproape similare. ”Mă bucur foarte mult de vizita doamnei Crăciun și sper să încheiem o colaborare pe termen lung. Pentru început, am putea să ne orientăm pe un schimb informațional, iar pe parcurs vom dezvolta noi idei de colaborare”, a menționat Narcisa Farcaș.
Pentru Lidia Crăciun a fost organizată și o ”excursie” prin secțiile spitalicești, la biserica din curtea spitalului, în laborator, la Unitatea Primiri Urgențe. Ceea ce a văzut acolo, a impresionat-o la maximum. ”Aveți lucruri la care noi putem doar visa. Pe alocuri, am avut impresia că am nimerit într-o scenă de film, în care doctorii aleargă încontinuu în jurul bolnavului, iar la dispoziție le stau tot felul de aparate și echipamente, care le ușurează mult munca”, le-a spus gazdelor, la final, Lidia Crăciun.
S-a arătat impresionată de viitorul acord de colaborare între cele două spitale și primarul municipiului Reghin, Maria Precup, iar consilierul primarului, Adriana Verdeș-Moldovan, care a însoțit-o pe Lidia Crăciun la spital, a recunoscut că o astfel de colaborare între spitale va fi o premieră pentru Reghin. ”Avem orașe înfrățite, școli, dar de spitale nu-mi amintesc. Sper că acest schimb de experiență va fi benefic pentru ambele părți”, a subliniat dânsa.
Lasă un răspuns