Maluri de Prut. Împreună, și la fotbal

A trecut Prutul. Președintele Federației Raionale de Fotbal din Ungheni, Petru Langa, a avut o vizită la Suceava. A mers încolo cu un scop bine definit, după ce a purtat discuții, la Ungheni, cu președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton.
La început de martie, cei doi au semnat un Acord de colaborare. Este, se pare, primul parteneriat încheiat de o federație raională de fotbal din Republica Moldova cu o asociație județeană de fotbal din România.
Cele două organizații își propun schimburi de experiență, promovarea fotbalului, realizarea unei platforme de colaborare pentru acțiuni fotbalistice ulterioare, dar și îmbunătățirea comunicării transfrontaliere.
”Deja au fost stabilite primele proiecte comune”, a declarat pentru ”Expresul” Petru Langa. O echipă de arbitri din Ungheni, patru la număr, pleacă la Suceava pentru a oficia meciurile din Liga a patra (județeană)  a Campionatului  României. Vor arbitra și meciuri juniori, și seniori. Partea română va asigura cazarea și remunerarea.
În aprilie, va veni o brigadă de arbitri din Suceava la Ungheni, pentru a arbitra aici câteva meciuri.
Pentru luna mai sunt stabilite competiții între selecționatele raionului Ungheni și județului Suceava: tur-retur. ”Ne gândim și la proiecte comune cu finanțare europeană”, a mai spus Petru Langa.
De notat că Petru Langa este fizician de profesie. În prezent, e viceprimar al orașului Ungheni. Activitatea în administrația publică locală a început-o în calitate de specialist tineret și sport. Ciprian Anton este un om al fotbalului. A fost ales președinte al Asociației Județene de Fotbal Suceava în martie 2014, până atunci fiind managerul Clubului ”Sporting”. Sloganul său a fost și rămâne: “Noi punem fotbalul pe primul loc”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *