O lecție de viață | Boala i-a stopat creșterea, nu și visele

Gheorghe Carauș din Bravicea are 20 de ani. Visele i-au fost spulberate la vârsta de zece ani, când a aflat că rinichii săi au încetat să mai funcționeze. Medicii i-au dat atunci verdictul – insuficiență renală în stadiul terminal. Boala i-a stopat creșterea, dar nu și visele, nu și speranțele.
Acum, tânărul Gheorghiță trăiește, datorită aparatelor de filtrare a sângelui, la care este conectat de trei ori pe săptămână câte patru ore. Pentru aceasta, trebuie să meargă la Chișinău, la Centrul de dializă.
Cei care au grijă de el este tatăl și fratele mai mare. Dar și ei sunt plecați mai mereu la  Chișinău, unde muncesc.
Mama sa este plecată peste hotare, ca să poată achita pentru casa pe care a cumpărat-o special pentru Gheorghe, mai aproape de stația auto din Bravicea.
”De fiecare dată, avea de parcurs o distanță mare de la el de acasă până la stația auto. De aceea și-au dorit o casă mai aproape de stație. Dar încă nu au trecut în ea, pentru că mai au mult de lucru”, explică primarul de Bravicea, Alexei Zatic.
Datorită primarului, acum tânărul merge gratis cu microbuzul până la Chișinău și înapoi.  ”Ajutăm și noi cu ce putem”, face o remarcă Alexei Zatic.
Gheorghe nu disperă. Este un adevărat luptător și un optimist convins. Pe lângă toate treburile  pe care reușește să le facă pe lângă casă, mai are și o mare pasiune. De cinci ani coase icoane cu mărgelușe. UA reușit chiar să mai vândă dintre ele, pentru a-și ajuta familia.
Avea un vis: să contribuie și el la bugetul familiei, să adune suma de bani necesară pentru casa pe care au cumpărat-o. A cusut șapte iconițe, pe care le-a scos vineri, 7 aprilie, la licitație. Licitația a fost organizată de Ziua Mondială a Sănătății la Centrul de dializă din Chișinău.
”Gheorghiță este pacientul nostru de zece ani. Am văzut în el o mare dorință de a fi util, de a-și sprijini familia, și nu să stea cu mâna întinsă. De aceea am și hotărât să-l ajutăm, organizând licitația”, ne-a spus Svetlana Ghițanu, specialist comunicare la Centrul de dializă.
Prețul fiecărei icoane a pornit de la o mie de lei, astfel că Gheorghe a reușit să adune puțin peste 20 de mii de lei – aproape toată suma care trebuie achitată pentru casă.
”Am emoții de bucurie, sunt foarte fericit că voi putea achita datoria pentru casă. Sunt mândru de ceea ce am realizat azi”, declara tânărul imediat după licitație. Și… speră că și mama lui se va întoarce cât de curând acasă.
De altfel, Svetlana Chițanu îl descrie pe Gheorghe ca pe un tânăr foarte optimist, curajos și binedispus, indiferent de ce i s-ar întâmpla. ”De la el putem învăța multe, pentru că are în spate o școală a vieții pe care alții nici la maturitate nu o au. Îi dorim să devină acel bărbat al familiei care își dorește el să fie”, a mai spus dânsa.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *