În prim-plan – bunăstarea copilului

Un nou model de practici pentru asigurarea bunăstării fiecărui copil. Un model național. Și va fi implementat, la început, în raioanele Călărași, Ungheni și Fălești. Astfel, în perioada martie-mai, aici vor fi unificate eforturile factorilor de decizie şi a profesioniştilor din patru sectoare: educaţie, sănătate, ordine publică şi asistenţă socială, în vederea asigurării bunăstării fiecărui copil și prevenirii riscurilor la care ar putea fi supus.
Vor fi desfășurate instruiri, atât pentru profesioniști, cât și pentru părinți și copii, va fi pusă în practică „Instrucțiunea privind mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenire și intervenție primară în asigurarea bunăstării fiecărui copil”.
Modelul Național de Practici a fost elaborat în baza principiilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, în cadrul Proiectului ”Familie puternică pentru fiecare copil”, implementat de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil”, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Educației și 11 raioane din republică, cu suportul financiar al USAID. Modelul respectiv, susțin specialiștii, îi încurajează pe cei ce sunt în contact cu copilul să se asigure că acesta este plasat în centrul luării deciziilor, este implicat în procesul de luare a deciziilor și că viziunea lui este solicitată și ascultată.
Ulterior, acest model va fi extins în întreaga republică şi integrat în politicile naţionale de protecție a copilului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *