Gata cu cozile interminabile la vama Sculeni. Vedeți ce se va întâmpla

Vama Sculeni. Imagine simbol

Vama Sculeni
Vama Sculeni

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a dispus inițierea demersurilor de proiectare și reconstrucție a postului vamal Sculeni, se arată într-un comunicat de presă al Serviciul Vamal.
Indicații în acest sens au fost făcute pe 29 martie, în cadrul unei vizite de inspectare a postului vamal Sculeni, unde, la ora actuală, sunt cele mai mari cozi. Oamenii trebuie să aștepte două-trei și chiar mai multe ore pentru a trece în partea celalată a Prutului. Zilnic, potrivit oficialilor, acest post vamal este traversat de circa 1900 de unități de transport, inclusiv până la 350 de autocamioane.
Fiind la vama din Sculeni, Vitalie Vrabie, împreună cu alți oficiali, au examinat posibilitățile de extindere a postului, suplimentarea pistelor de control pentru toate categoriile de autovehicule, dotarea acestuia cu echipamente performante de control și reamplasarea unor elemente de infrastructură. Directorul General al Vămii le-a solicitat celor prezenți demararea procedurii de estimare a costurilor aferente, anunțarea și organizarea licitațiilor pentru identificarea antreprenorilor, care vor fi contractați pentru realizarea lucrărilor preconizate.
Concomitent, anunță Serviciul Vamal, sunt continuate discuțiile cu partea română, căci ”principalul motiv al cozilor îl constituie aglomerările de unități de transport, formate în zona neutră dintre postul vamal din Republica Moldova și cel din România, cauzate de lipsa de sincronizare a timpilor de perfectare și capacitatea de procesare mai redusă a autorităților vamale și de frontieră române”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

5 Comments

  • De acum incolo cozile for fi si mai mari, for bloca jumatate de vama pentru reconstructie, Rezolvarea e foate simpla adaugare a doua posturi de lucru pentru politia de frontiera si vama 4 (patru oameni si doua calculatoare) si atat fara investitii majore… Si de scos panourile tampite NIMIC DE DECLARAT….

    Reply
  • VORBE FARA FAPTE CONCRETE..SINGURUL FAPT CONCRET CE AR FACE O MAI BUNA FLUIDIZARE SI AL ACTIVITATII AR FI UN SINGUR POST DE CONTROL IN COMUN ASA CUM SE FACE PESTE TOT IN LUMEA CIVILIZATA.

    Reply
  • „cauzate de lipsa de sincronizare a timpilor de perfectare și capacitatea de procesare mai redusă a autorităților vamale și de frontieră române” – vamesii moldoveni se misca cu viteza melcului.Plus mai vin cativa „prieteni” si ii mangaie pe cap si aia trec fara rand.Nu stiu de unde asa informatie despre frontiera romana 😀

    Reply
  • De examinat au examinat,dar de implementat stim foarte bine cum e la noi in Moldova…si din nou se da vina pe altii,oricine numai nu noi 😒

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *