FOTO | ”Polobocul de Aur”. În acest an: vinuri bune și foarte bune. Cine sunt învingătorii?

 3 martie 2017. Pensiunea agro-turistică ”Bahmut Club”. Totul e pregătit ca la carte pentru desfășurarea unui nou concurs al vinurilor de casă ”Polobocul de Aur”, organizat, ca de obicei, de Camera de Comerț și Industrie (CCI).
Juriul e pe loc. Cele 66 de mostre de vinuri, în sticle de toate mărimile și culorile, stau ca soldații pe o masă, așteptându-și rândul la degustare. Au fost aduse din toate cele trei raioane, aflate sub umbrela filialei Ungheni a CCI.
”Este un concurs care a prins la public, este popular deja și printre producătorii de vinuri de casă, și printre consumatori”, a menționat, chiar din strat, Serghei Cladco, directorul filialei Ungheni a Camerei de Comerț și Industrie, după care a făcut o precizare: ”Dacă, înainte, prevalau vinurile din soiuri hibride, acum avem mai multe probe de vinuri din soiuri europene, ceea ce bucură. Or, tot timpul i-am îndemnat pe producători să treacă la vinuri din soiuri europene. La ora actuală, ei produc vinuri de calitate. E un lucru bun”.
”Proba numărul 1…”.
Startul a fost dat de Dorin Budeanu, reprezentantul filialei Ungheni a CCI, cel care s-a ocupat îndeaproape de organizarea concursului respectiv. Și a făcut-o bine.
Timp de câteva ore bune au tot fost degustate vinurile. S-a revenit din nou și din nou la unele mostre. S-a discutat, s-a analizat. ”E foarte greu să stabilești cel mai bun vin, căci foarte multe sunt de calitate și merită să fie premiate. Chiar dacă e complicat, eu mă bucur”, a făcut o remarcă, la un moment dat, Valeriu Sava, vicepreședintele raionului Călărași, dânsul și membru al juriului.
”Marea majoritate a vinurilor prezentate la concurs sunt bune: și ca aromă, și ca gust. Chiar foarte bune! Producătorii au început să utilizeze toate metodele tehnologice actuale, astfel că nici nu ai ce le recomanda în plus. Cu siguranță, vinurile câștigătoare la etapa regională au toate șansele să câștige și la nivel național”, a declarat Leonid Chițac, tehnolog la fabrica de vinuri Pîrlița, membru al juriului.
Per total, au fost premiate 15 mostre de vin: 9 – din Ungheni; 5 – din Călărași; 1 – din Nisporeni.
”Am rămas impresionat de corectitudinea și transparența totală, care a fost asigurată la acest concurs. Au câștigat cei care au meritat cu adevărat”, a subliniat, la final, un alt membru al juriului, Ion Țugulea, vicepreședintele raionului Nisporeni.  
Iată cine-s câștigătorii:
Vin alb din soiuri europene
Locul 1: Ana Lipcan – Ungheni, ”Feteasca Regală”; Tudor Arhip – Sadova, Călărași, ”Traminer”
Locul 2: Tudor Septelici – Ungheni, ”Muscat”
Locul 3: Veaceslav Stratan – Călărași, ”Chardonay”.
Vin roșu din soiuri europene
Locul 1: Sergiu Timofte – Cetireni, Ungheni, ”Cabernet-Merlot”; Tudor Aghenie – Sadova, Călărași, ”Cabernet Pinot Noir”
Locul 2: Eduard Bejenari – Ungheni, ”Cabernet”
Locul 3: Tudor Șeptelici – Ungheni, ”Merlot”.
Vin roze
Locul 1: Ștefan Dragan – Nisporeni, ”Cabernet”
Locul 2: Ion Tudoreanu – Călărași , ”Isabela”.
Vin alb din soiuri hibride:
Locul 1: Tudor Arhip – Sadova, Călărași, ”Noa”
Locul 2: Ion Rusu – Ungheni, ”Cuderca”.
Vin roșu din soiuri hibride:
Locul 1: Sergiu Nicul – Ungheni, ”Crasca”
Locul 2: Ion Radu – Romanovca, Ungheni, ”Raiondor”
Locul 3: Victor Lazăr – Ungheni, ”Raiondor”.
Deținătorii locului I vor fi premiați de către filiala Ungheni a CCI în cadrul sărbătorilor ”Toamna de Aur” din fiecare raion. Ei vor primi câte un butoi de stejar de 20 de litri.
În plus, au toate șansele să obțină locuri premiante și la etapa națională a concursului ”Polobocul de Aur”, care va avea loc la finele lui martie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *