Unde sunt tăticii?

Nu știu cum se întâmplă, dar, de o bună habă de vreme, de zeci și zeci de ani, am pus educația noilor generații doar pe seama femeilor. În grădinițe lucrează doar femei. În școli – 80 la sută sunt femei.
Atenție! Femeile și doar femeile îi educă și îi instruiesc pe viitorii bărbați ai neamului. Ce-a ieșit din asta până acum? Vă place? Mie nu.
Mai mult ca atât, femeile și-au pus în cârcă și educația propriilor copii.
Nu știu și nu mă interesează ce e în casa omului. Dar văd ce e în afara casei lui. La ședințele cu părinții cine vin?
Femeile! Adică mamele, mămicile, bunicile. Foarte rar vedem câte un bărbat. Oare unde-s tații sau tăticii în acele momente? Lucrează, îmi veți spune. Sunt de acord, lucrează. Dar femeile ce fac? Ați văzut cumva multe femei, la ora actuală, să stea acasă?
Lucrează și ele, iar de multe ori – în funcții mult mai responsabile, cu un orar de muncă flexibil, adică – nelimitat. Aleargă, sărmanele, și la grădiniță, și la școală, și la doctor când e cazul, reușesc și acasă, la bucătărie, reușesc și la serviciu.
Ne amintim de toată această alergătură a lor doar atunci când vine vorba să numim o femeie în vreo funcție de conducere. Cum se poate? Oare nu este ea și așa chinuită, cu o mie și una de responsabilități? Va reuși?
Dar să revenim la mămici și tătici. Mai săptămâna trecută, a avut loc la Ungheni o întâlnire a doctorului pediatru Mihai Stratulat cu părinții conștienți. Atenție, PĂRINȚI. Ce credeți? Au venit la întâlnire, așa cum susțin organizatorii, 100 de persoane. E bine. Doar că din acele 100 de persoane, 97 erau mămici și numai trei – tătici.
Logic, doctorul a întrebat: ”Unde-s tăticii?”. Și mămicile au răspuns mai că în cor: ”Cu copiii!”.
Credeți? Eu nu cred. O fi rămas câțiva tătici cu odraslele lor. Dar chiar toți? Fiți serioase, dragi mămici!
Îmi imaginez acea zi de duminică pentru multe dintre femeile ce și-au dorit să vină la întâlnirea cu doctorul Stratulat. S-au trezit de dragă dimineață și fugulița prin casă: pregătește dejunul, hrănește copilașii, mai pregătește prânzul sau, cel puțin, semifabricatele pentru un prânz. Mai dai o fugă la piață ori la magazin. O aștepți pe mama să vină să stea cu nepoții.
Iar tata? Oooo! E fotbal la televizor. Sau un film interesant… Credeți că mulți dintre ei le-au spus soțiilor lor în acea dimineață: ”Lasă, dragă, că fac eu… Tu gătește-te, eu mă voi descurca”. Nu. Dar credeți că multe femei ar fi acceptat să-i facă soțul cafeaua, să măture prin casă sau să pregătească prânzul ca, atunci când ea va reveni acasă, copiii să fie sătui și veseli, mâncarea numai bună de pus pe masă, în casă curat și cald?
Mi se plângea mai dăunezi o femeie că soțul n-o ajută deloc. A ajuns ca ea să care până și sacii cu cartofi de la piață.  ”De ce nu-i spui să te ajute?”, am întrebat-o. A făcut ochii mari și mi-a replicat: ”De ce? Eu fac mai bine și știu ce să cumpăr. Nu am deloc încredere în el”. Și atunci, de ce vă mai plângeți? De ce vă plângeți când fiica sau feciorul nu vă ascultă? De ce?