De unde să vină lumina? | Sau povestea unui cetățean supărat pe primar

În ultima zi de ianuarie, ne-a pășit pragul redacției un locuitor al satului Novaci, Grigore Melenti. L-a adus la ”Expresul” o mare nemulțumire. Dânsul e supărat  pe Vasile Drăniceru, primarul de Tuzara, care are în administrația sa și satul Novaci și care, cică, nu se îngrijește  de acest sătuc.
”În 2014, a fost instalat un sistem de iluminare stradală aproape în tot Novaciul. Numai strada de pe marginea râpei, unde locuiesc cinci familii, printre care și eu, a rămas fără iluminare”, și-a început dânsul povestirea. Nu știe omul care o fi fost motivul că nu s-a ajuns și prin mahalaua lor cu iluminatul. Fostul primar i-a spus că acolo nu există un cablu special care ar face posibilă conectarea la sistemul de iluminare al satului.
Cum fără lumină? Oamenii nu au stat cu mâinile în sân. Au făcut o cerere către autoritățile locale să le fie soluționată problema. Cererea, susține Grigore Melenti, a fost înregistrată încă în 2014. Au trecut zile, luni, iar de la primărie, vorba cântecului, nici un rând.
În vara lui 2015, este ales un nou primar, Vasile Drăniceru. ”Un primar tânăr și energic. Ne-am bucurat și am sperat că va face treabă”, spune Grigore Melenti. Dar… Și noul primar le-a zis același lucru: nu există cablu.
”Bine, cumpărăm noi cablul. Și l-am cumpărat – 110 metri. Am găsit și electrician care să-l instaleze, iar primarul a promis că ne va da corpul de iluminat”, povestește bărbatul. Îl va da când va fi instalat sistemul de iluminare stradală la Tuzara. Iată că Tuzara are deja iluminare, din vara anului 2016. Dar de ”bec” pentru mahalaua din Novaci nici pomeneală.
A mers Grigore Melenti la primar să-i ceară socoteală. Vasile Drăniceru i-a zis ca nu are de unde să-i dea corpul de iluminat. ”L-am întrebat cum procedăm în continuare? Răspunsul  primarului a fost simplu: sunt la magazin”, adaugă, indignat, bărbatul.
Dânsul a calculat și câți bani a scos din buzunar: pentru 110 metri de cablu a plătit 2200 lei, pentru serviciile electricianului va trebui să achite 300 de lei. Acum va trebui să cumpere și corpul de iluminat, care costă în jur de 500 lei.
”Nu vreau să-mi întoarcă toți banii cheltuiți, pentru că îmi dau seama că nu-s bani în buget, dar, uneori, și 100 de lei dați din inimă contează”, face o remarcă Grigore Melenti. Și mai vrea bărbatul să vadă că primarul Vasile Drăniceru chiar se interesează de cetățenii și satele pe care le cârmuiește: ”De ce să ne ignoreze în halul acesta? Cum plătesc toți, așa vom plăti și noi pentru consumul de electricitate. Vreau să fie făcut totul pe dreptate”.
Replica primarului
I-am telefonat primarului Vasile Drăniceru să-i aflăm punctul său de vedere. A refuzat să vorbească, invocând că este într-o ședință. ”Îmi aduc aminte parcă de această persoană, am avut un mic incident cu el, dar nu am timp să discut pe acest subiect. Așa și scrieți, că refuz să vin cu o replică”, a subliniat primarul.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *