(GALERIE FOTO) Unde, de fapt, își are originile orașul Ungheni

Cu secole în urmă, strămoșii noștri mergeau de pe un mal al Prutului pe altul nestingheriți. Au fost timpuri, când cei de pe malul drept își îngropau morții pe malul stâng, unde se afla cimitirul satului. Aveau, la tot pasul, podețe. Știau pe unde apa e mai adâncă și invers, ca să poată trece cu caii. Au fost vremuri, când peste Prut fusese construit un pod rutier care, însă, a fost distrus în cel de-al doilea război mondial. A rămas doar podul feroviar…
”Nu știu ce cunoașteți dumneavoastră, dar la noi se spune că Ungheniul și-a luat numele de la Unghiul îngust. Aici e vatra! Aici, în România, e Unghiul îngust!”, avea să ne spună fostul primar al comunei Ungheni, județul Iași, în prezent administrator, Gheorghe Putină.
Vedeți un reportaj foto din Ungheniul din cealaltă partea a Prutului, de acolo de unde a pornit localitatea care, astăzi, e ruptă în două. Acolo a rămas un sat îmbătrânit, cu doar vreo 500 de suflete…
Și o biserică, cu hramul ”Sf. Prooroc Ilie”.
P.S. Începând de astăzi, dăm startul unei campanii dedicate aniversării a 555 de ani a orașului Ungheni. Vom publica articole, interviuri, galerii foto, video despre trecutul, prezentul și viitorul capitalei de Vest.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *