Drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi gata în luna octombrie 2017!
Construcția drumului de ocolire a orașului Ungheni va fi accelerată și se va finaliza în luna octombrie 2017. Asta promite Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.
În acest sens, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Administrația de Stat a Drumurilor, împreună cu inginerii supervizori – consorțiul WSP Techinc și contractorul, compania cehă OHL, au elaborat un Plan de măsuri concrete și măsurabile care va asigura accelerarea tempoului și finalizarea lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a orașului Ungheni până în luna octombrie 2017.
De asemenea, MTID precizează că ministerul, reprezentanții inginerului dar și Delegația UE vor monitoriza respectarea angajamentelor asumate în Planul de măsuri, iar la sfârșitul trimestrului I, 2017, va fi anunțată data unei vizite în teren a conducerii MTID și ai Delegației UE, împreună cu reprezentanții mass – media și ai societății civile, în scopul inițierii unei monitorizări publice a desfășurării acestui proiect, finanțat din mijloacele grantului acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.
Realitatea.md subliniază că scopul construirii drumului de ocolire Ungheni, care face parte din drumul R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni-frontiera cu România, este de a diminua impactul asupra locuitorilor orașului și mediului prin micșorarea numărului de vehicule grele care în prezent circulă prin localitate, astfel încât crește siguranța rutieră din zonă, la fel, se va reduce distanța între Chișinău și Iași cu 24 km ceea ce va determina costuri mai mici pentru utilizatorii drumului și va diminua impactul asupra mediului.
Sursa: realitatea.md
Lasă un răspuns