Bursă regală pentru o tânără nisporeneancă

În fotografie: Ana Nastasiu în cea mai frumoasă zi a ei din 2016

În fotografie: Ana Nastasiu în cea mai frumoasă zi a ei din 2016

Vestea a venit la final de an. Ana Nastasiu, o tânără de 20 de ani din Ciutești, studentă la Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Facultatea Științe Exacte, va fi, în 2017, deținătoarea bursei ”Regina Maria”.
Chiar recent, pe 12 decembrie, a dat mâna cu însuși Alteța sa, Principele Radu al României, care i-a oferit certificatul prin care se confirmă că e deținătoarea acestei burse prestigioase.
”Am avut foarte mari emoții la întâlnirea cu Alteța Sa”, povestește Ana. A recunoscut că nu s-a gândit niciodată că în viața ei ar putea avea loc un eveniment atât de important. Acum, când emoțiile au trecut, spune că nu a fost un simplu noroc, ci rezultatul unor eforturi personale.
”Nu este atât de ușor să obții o bursă regală. Pentru ea trebuie să muncești mult, zile și chiar nopți în șir. Eu, cel puțin, așa am făcut”, mărturisește, precizând că a fost o concurență mare pentru cele două burse regale: ”Regina Maria” și ”Regele Ferdinand”.
Prima persoană, căreia s-a grăbit să-i comunice vestea despre succesul obținut, a fost mama ei, Tatiana Nastasiu, șefa bibliotecii din Ciutești, deținătoare a mai multe titluri de ”Bibliotecara anului” la Nisporeni. Anume grație mamei, susține Ana, se datorează toate realizările ei de până acum.
La cei 20 de ani ai săi, e și voluntară, și scrie poezii, și cântă la chitară, și, mai nou, e proaspătă angajată a Institutului de Matematică și Informatică a Academiei de Științe a Moldovei.
”Cum le reușești pe toate?”, o întreb. ”Pur și simplu, sunt o fire energică”, răspunde.
Dar să revenim la bursa ”Regina Maria”. Valoarea totală a acesteia este de 1000 de euro. Bursa va fi împărțită pe 9 luni de studii ale anului viitor, ceea ce înseamnă că va primi lunar câte aproximativ 110 euro.
Ana spune că va utiliza o parte din acești bani pentru acțiuni de caritate și voluntariat, dar și pentru dezvoltarea personală. ”Sunt pasionată de mică de poezie. Am deja vreo 250 de poezii: despre mamă, dragoste, patrie. Visul meu este ca cele mai frumoase dintre ele să fie publicate într-o carte”, mărturisește.
De notat că bursele ”Regina Maria” și ”Regele Ferdinand” sunt oferite anual de către Casa Regală a României celor mai buni studenți ai Universității Academiei de Științe a Moldovei.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *