Cu stație de epurare nouă și cu datorii de milioane

Imagine simbol: Construct.md

Imagine simbol: Construct.md

Lucrările de construcție a stației de epurare din Sipoteni s-au finisat. În scurt timp, locuitorii satului vor avea și sistem de canalizare. ”Chiar dacă stația de epurare este pusă în funcțiune, totuși proiectul este încă în derulare”, spune primarul Vasile Rață. Vorba e că antreprenorului nu i-a fost plătită suma necesară pentru lucrările efectuate – peste șase milioane de lei.
Potrivit primarului, valoarea totală a proiectului, finanțat de Fondul Ecologic Național, este de peste 22 milioane de lei, dintre care contribuția proprie – peste trei milioane lei.
Până în prezent, primăria am venit cu o contribuție de 600 mii lei, iar comunitatea – cu 500 mii lei. ”Este o sumă foarte mică, raportat la contribuția cu care trebuie să venim, de peste trei milioane de lei”, susține Vasile Rață.
De unde să ia celelalte două milioane de lei? ”Chiar acum sunt la Consiliul raional Călărași. Sper că vom obține o finanțare și din partea lor”, a punctat primarul. Deși este conștient că nu va obține ușor suma respectivă, speră că va reuși să identifice unele surse de finanțare într-un timp cât mai scurt.
În paralel cu construcția stației de epurare, la Sipoteni a fost construit și un sistem de canalizare cu lungimea de 20 de km, la care vor putea fi conectate maxim 500 de gospodării și instituțiile publice. Primarul a menționat că va urma o nouă etapă, astfel ca și celelalte 2000 de gospodării din sat să beneficieze de canalizare. În acest sens, vor trebui identificate noi surse de finanțare.
La final, Vasile Rață a mai spus: ”Cândva, am avut o stație de epurare, dar era numai pentru instituțiile publice.
Acum nu mai funcționează. În schimb, am construit una nouă, modernă după tehnologiile noi, cu o capacitate mai mare și care ne va fi foarte utilă”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *