Cel mai bun rezident al celui mai bun incubator de afaceri

În fotografie: Sergiu Vitte

În fotografie: Sergiu Vitte

Incubatorul de afaceri din Nisporeni, de altfel cel mai bun din republică în anul 2016, și-a desemnat cel mai bun rezident.
Titlul respectiv i-a revenit lui Sergiu Vitte, un tânăr de 28 de ani din Nisporeni, cu rădăcini germane. Licențiat în drept, a pășit în lumea antreprenoriatului acum doi ani, odată cu deschiderea incubatorului. Atunci a lansat o afacere în domeniul prestării serviciilor cadastrale. Se pare că îi reușește.
”Acest tânăr este unul dintre primii noștri rezidenți. A venit la incubator și a pornit afacerea de la zero, beneficiind de sprijinul și oportunitățile oferite. Este vorba și de plata simbolică pentru spațiul arendat, și de un șir de programe de școlarizare, și de susținere financiară pentru tinerii antreprenori”, povestește Vitalie Lazări, administratorul incubatorului. Dânsul a subliniat  totodată că Sergiu Vitte este un tânăr sârguincios, iar afacerea lui are toate șansele să devină profitabilă, pentru că serviciile de măsurări cadastrale sunt tot mai solicitate.
Acest lucru l-a înțeles și Sergiu. Dânsul a ajuns la concluzia că domeniul cadastral este o nișă bună pentru afacerea lui după un an de activitate în cadrul incubatorului. ”Inițial, am încercat să activez doar în domeniul imobiliar, adică să prestez servicii de intermediere a procedurilor de vânzare-cumpărare a imobilelor în Nisporeni. Aveam însă foarte puține comenzi și clienți. De aceea am decis că trebuie să mă reorientez către alt domeniu. În caz contrar, aș fi falimentat”, povestește tânărul, menționând că a ales anume domeniul cadastral, deoarece a activat doi ani la Oficiul Cadastral Teritorial Nisporeni și îi era cunoscută această activitate.
”Atunci când am văzut că lui Sergiu nu-i prea merge în domeniul imobiliar, ne-am străduit să-l  ajutăm, încurajându-l să aplice la mai multe proiecte pentru tinerii antreprenori. I-am acordat chiar și un împrumut de 60 mii de lei, ca să-și achiziționeze utilajul necesar pentru noul său domeniu de activitate. În plus, el a câștigat un concurs al business-planurilor pentru tineri, grație căruia s-a ales cu un grant de 25 mii de lei. Iată așa, încetul-cu încetul, afacerea a început să-i aducă și primii clienți, dar și primele roade, de care ne bucurăm cu toții”, a adăugat Vitalie Lazări.
Sergiu Vitte susține, la rândul său, că, dacă nu era incubatorul de afaceri, nu ar fi reușit să-și pună pe roate afacerea.
Ce-i drept, nici el nu a stat cu mâinile în sân. A muncit mult, a studiat, a participat la seminare și activitățile dedicate tinerilor antreprenori.
Acum, Sergiu și cei doi angajați ai săi abia de reușesc să facă față numărului mare de clienți. ”Și azi, chiar dacă e frig, ninge și bate vântul, eu vin de pe dealuri, unde am efectuat măsurări cadastrale. Omului, dacă-i trebuie acum, trebuie să lași totul și să te duci să-i faci ce-ți cere. În caz contrar, pierzi clientul”, povestește tânărul.
Deși munca îi este solicitantă, Sergiu Vitte nu are de gând să renunțe la ea. Dimpotrivă, îi pare rău că a găsit cam târziu drumul cel bun pentru afacerea lui, pe care dorește să o extindă și în raioanele vecine, Ungheni și Călărași.
”Dacă totul va decurge așa ca în 2016, în acest an vom angaja încă doi ingineri cadastrali, ceea ce ne va permite să oferim servicii de calitate într-un termen cât mai scurt”, a menționat antreprenorul.
Unicul lucru care îl întristează la ora actuală este plecarea în masă a oamenilor, în special a celor tineri. ”Îmi pare rău că lumea pleacă, căci pleacă și potențialii noștri clienți”, spune, după care punctează: ”Totuși, aș vrea să le dau un sfat acelor tineri care au mai rămas: citiți cărți cât mai multe, pentru că eu, la timpul meu, nu am făcut-o. Abia acum am descoperit cât de valoroase pot fi cărțile”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *