Tare le mai place la treucă

Președinta Partidului Național Liberal din România, Alina Ghorghiu, și-a anunțat demisia din funcție a doua zi după alegerile parlamentare. A demisionat, pentru că formațiunea pe care a condus-o a obținut în alegeri un scor mult mai mic decât s-a crezut – doar 20%. Au demisionat, unul după altul, și lideri locali ai formațiunii respective.
Vă imaginați cumva așa ceva la noi?
Mihai Ghimpu a obținut în alegerile prezidențiale de acum o lună doar 1,8%. Ei și? Ce a făcut? A început a arunca noroi, așa cum îi este năravul, în oponenții săi politici. Apoi i-a retras susținerea politică lui Anatol Șalaru, cel care a îndrăznit să-l critice. Ghimpu, cel care, zice el, de 25 de ani tot luptă și luptă și nimeni nu este mai viteaz decât el. Exact ca în poveste, ce mai.
Dar să-l lăsăm în plata Domnului pe Ghimpu. Probabil, nu mai prezintă interes pentru nimeni decât doar atunci când se dă în spectacol, iar noi, neavând prin părțile noastre umoriști de clasă, îl acceptăm pe el în acest rol.
Dar Iurie Leancă? Și el lider de partid, și el candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. Vă mai amintiți ce rezultat a avut? Tocmai 3,11%. El, proeuropeanul, el – mare diplomat și un simplu prim-ministru.  Ce a făcut după alegeri? A bâlbâit ceva gen că nu s-a așteptat la un așa rezultat slab și… atât. Ați auzit cumva de vreo demisie de onoare? Nu.
În cei 25 de ani de independență, nu țin minte să fi avut loc așa ceva. Și nici nu a avut cum să se întâmple așa ceva. Pentru că mentalitatea politicienilor noștri a rămas cea veche, sovietică. Și pentru că tare le mai place la treucă.
Este adevărat, s-au mai schimbat lideri de partid. Adică, foștii și-au vândut partidele actualilor.
Același Igor Dodon, adulat și aplaudat de sute de mii de moldoveni, a făcut ce a făcut, și s-a ales cu un partid. S-o spunem pe șleau: prin minciună. De fapt, minciuna este cea care-l ghidează oriunde și oricând.
Și cum le mai spune! Minciuni gogonate. Fără a clipi din ochi. Și cum mai sare la beregata oponenților săi, care încearcă să atragă atenția asupra minciunilor sale.
Dodon și-a învățat bine lecția. Știe foarte bine că nu-și va îndeplini nici o promisiune, dar la fel de bine știe că poporului îi place să audă cai verzi pe pereți. Știe și o bună parte din popor că Dodon spune minciuni, dar îi place.
Și iată așa trăim. Trăim? Nu, ne bălăcim în mizerie. Și ne place.
Tot în aceste zile, am urmărit la televiziunile române prestația analiștilor politici. Parcă suntem de același sânge, de un neam, dar ce mare este diferența între ei și cei de aici. Ai noștri, mititeii, tot transpiră când vine vremea să-și spună punctul de vedere. Cum s-o facă să pară credibili și, totodată, să nu-și supere stăpânul? Iată întrebarea care-i macină. Cei de dincolo, o bună parte din ei, au gustat din libertate și nu mai vor să fie sclavi.