A revenit acasă, la Măcărești, după patru ani

În fotografie: Maria Tonu. Acasă

În fotografie: Maria Tonu. Acasă
În fotografie: Maria Tonu. Acasă

Doamne, ce primire a mai avut! Maria Tonu, fondatoarea cenaclului ”Grigore Vieru” din Toronto, Canada, o promotoare înverșunată a culturii și literaturii române în lume, a fost primită cu pîine și sare de consăteni.
Aici, la școala din sat, în Gimnaziul ”Elada”, dînsa și-a prezentat ultima realizare, antologia ”Relief stelar”, ea fiind însoțită de jurnalistul de la Radio Moldova, Andrei Viziru, dar și de cantautorul Valeriu Mocanu.
Actualii copii ai satului, ghidați de profesorul Mihai Ganga, i-au pregătit un buchet de cântece populare, care să-i ungă sufletul. Și au reușit. La un moment dat, Maria Tonu a ieșit în fața publicului dansând. Nu a putut rezista melodiilor pe care le auzise de atâtea ori în copilăria sa.
”Am cutreierat jumătate de pământ, așa mi-a fost soarta. Dar ca acasă, la Măcărești, nicăieri nu mă simt mai bine”, a recunoscut. A explicat și de ce: ”Pentru că aici eu sunt eu, nu trebuie să-i demonstrez nimănui nimic”.
Le-a vorbit celor prezenți despre primii pași ai săi în lumea poeziei, a depănat amintiri, a lăsat în dar școlii cărți de poezii, dar și ultima sa antologie. ”Mă bucur că am reușit să editez un volum bilingv, în română și engleză –  ”Relief stelar”. Astfel pot promova cultura română în Canada și prin intermediul limbii engelze”, a spus.
A recunoscut că vine rar la Măcărești, dar revenirea acasă este, de fiecare dată, emoționantă. ”Observ că satul devine mai frumos, că apar tot mai multe talente. Acum chiar sunt datoare să fac lucruri și mai frumoase în Canada. Le făceam și până în prezent, din proprie pornire. De acum încolo le voi face și cu gîndul la obligația pe care mi-o asum. Or, vin dintr-un sat, unde talentul și cultura e la ea acasă”, a concluzionat.
Iar cei de acasă, pentru a-i face revenirea și mai frumoasă, au propus ca Mariei Tonu să-i fie acordat titlul de cătățean de onoare al satului Măcărești. Și, pentru ca să nu uite niciodată de unde a pornit, echipa ”Expresul” i-a oferit albumul ”Ungheni în 100 de imagini”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Cu ocazia zilei de naştere a Dnei MARIA Maria Tonu, Ion D. Pârvănescu vă urează tradiţionalul ,,La mulţi ani” 25 februarie 2017, cu sănătate, să aveţi putere de muncă şi bucurii. În plus, mi-a apărut cartea IZABELLA şi doresc să v-o transmit, spuneţi la rubrica Facebook-ul meu unde să o trimit. Vă mulţumesc.
    Îi felicit pe simpaticii români – moldoveni de felul cum v-au primit acasă. Ce gânduri frumoase au românii de pretutindeni, ce iniţiative elegante şi cu înţelesuri mai au românii materializate prin viu grai şi obicewiuri, te duc până la emoţia lacrimilor, nu alta.

    Reply
  • Dorec să mulţumesc, nu în ultimul rând, postului fix din Mobiustin Severin care asigură toate legăturile între oameni, de la cel mic până la cel mare – la propriu şi la figurat – , lucrui pe care nu le-a făcut alţi ne-intuiţi până acum. Vă mulţumes pentru tot ceea ce puteţi face în toate laturile pe care le deserveşte omul pe pământ. Doar pe aici mai găseşti oameni.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *